Gheorghe Falcă, vicepreședinte PNL: Reformele sunt privite cu neîncredere. Dezvoltarea României, doar prin creșterea și profesionalizarea capacității administrative

Gheorghe Falcă, vicepreședinte PNL: Reformele sunt privite cu neîncredere. Dezvoltarea României, doar prin creșterea și profesionalizarea capacității administrative

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, vicepreşedinte alPNL, susține că dezvoltarea României se poate face doar prin creșterea și profesionalizarea capacității administrative. Potrivit acestuia, din cauza promisiunilor neîndeplinite de guvernele din ultimii 30 de ani, reformele sunt privite cu neîncredere de români, îndiferent că sunt bugetari sau lucrează în mediul privat.

Vicepreședintele PNL: Dezvoltarea României, doar prin creșterea și profesionalizarea capacității administrative

„România a avut în ultimii 30 de ani mai multe guverne care au promis reforme majore, însă nicio administrație nu a reușit să atingă acest deziderat, ba chiar au existat numeroase eșecuri. Din păcate, sintagma este astăzi privită cu neîncredere atât de aparatul bugetar și de personalul contractuant cât și de mediul de afaceri sau de români în general. Chiar și în acest context însă, avem obligația de a crește în mod real capacitatea administrativă a României, pentru că doar astfel vom avea o mai bună gestionare a bugetului public și a fondurilor europene”, arată europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă.

Potrivit acestuia, doar dacă va fi crescută capacitatea administrativă a României, vor putea fi oferite cetățenilor servicii publice de calitate.

“Doar astfel românii ar putea fi mulțumiți sau chiar mândri de modul în care funcționează statul nostru”, spune Falcă.

Liderul liberal arată că una dintre problemele administrației publice este astăzi faptul că aceasta nu are clar stabilite atribuțiile.

„Un exemplu european de bune practici este Germania care deși are o arhitectură administrativă complexă, la nivel local, la nivelul landurilor și la nivel federal, este o administrație performantă aflată cu adevărat în slujba cetățenilor săi. Asta face și ca statul german dar și ca cetățenii germani să fie puternici și eficienți”, spune Falcă.

Vicepreședintele PNL arată că trebuie, spre exemplu, definit clar cine se ocupă cu atragerea fondurilor europene, “căci acestea pot însemna mai multe drumuri modernizate pentru cetățeni, o conectare mai bună la polii de dezvoltare și la polii de creștere din regiune, mai mulți kilometri de cale ferată modernizată, mai multe școli renovate și servicii de sănătate mai performante.”

„Anumite programe trebuie coordonate obligatoriu de la nivel regional. Da, Programul Operațional Infrastructură mare trebuie coordonat de la București, pentru că de aici trebuie să vină modelul și viziunea de dezvoltare pentru întreaga țară. În schimb, Programul Operațional Regional trebuie coordonat obligatoriu de la nivel regional, pentru că la nivel local se cunosc cel mai bine nevoile comunităților”, explică Falcă.

Europarlamentarul popular (PPE-PNL) arată însă că pentru a avea succes, acest proces trebuie legat de digitalizare.

Măsuri de digitalizare la nivelul autorităților și instituțiilor publice

Guvernul a aprobat ]n data de 30 martie 2020, printr-o ordonanță de urgență, măsuri care vor permite utilizarea înscrisurilor în formă electronică atât pentru comunicarea în format digital între autoritățile și instituțiile statului, cât și între acestea și persoanele fizice și juridice, precum și asigurarea desfășurării unor procese vitale ale statului prin implementarea mijloacelor informatice și de comunicații securizate.

Astfel, potrivit actului normativ, pot fi utilizate la nivelul autorităților și instituțiilor publice semnătura electronică și documentele electronice. Actele emise în format electronic de autoritățile și instituțiile publice vor fi semnate cu semnătură electronică calificată și vor fi asimilate înscrisurilor oficiale, astfel cum sunt acestea definite de lege.

De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, “autoritățile și instituțiile publice au obligația primirii înscrisurilor semnate cu semnătură electronică, fiecare instituție urmând să stabilească tipul de semnătură electronică aplicabilă pentru utilizarea de către persoanele fizice sau juridice a unui serviciu disponibil online prestat de respectiva autoritate/instituție. În vederea primirii documentelor electronice, autoritățile și instituțiile publice vor pune la dispoziție portaluri proprii, vor utiliza astfel de instrumente puse la dispoziție de către terți sau vor utiliza poșta electronică”, transmite Guvernul României.