Hoțul strigă: „Hoțul!”, furt ca în comedii, chiar în curtea polițiștilor gălățeni. Infractorul a fost prins la câteva ore după ce a sesizat chiar el furtul însă prejudiciul nu a fost recuperat

Hoțul strigă: „Hoțul!, furt ca în comedii, chiar în curtea polițiștilor gălățeni. Infractorul a fost prins la câteva ore după ce a sesizat chiar el furtul însă prejudiciul nu a fost recuperat
Foto simbol: Pixabay

Polițiștii gălățeni s-au confruntat, luni dimineața, cu o situație mai puțin obișnuită: un hoț a spart aparatul de tipul SelfPay și a furat caseta în care se aflau banii din încasări.

Ineditul situației constă în faptul că spațiul comercial se afla chiar în curtea Poliției Galați și era supravegheat video.

Prejudiciul constatat se ridică la 20.000 lei și nu a fost recuperat.

Spargerea a fost dată luni, 03 octombrie, la orele 09.30, când oamenii legii se aflau la muncă

Polițiștii Secției 5 din Galați au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale, un bărbat de 29 ani, din oraș, că, în perioada 30 septembrie – 03 octombrie, persoane necunoscute ar fi sustras din interiorul punctului de lucru al societății de la stația de plăți taxe tip SelfPay, caseta în care se aflau banii din încasări.

Spațiul comercial este amplasat pe strada Domnească, din municipiul Galați, pe terenul aflat în administrarea unei instituții de învățământ superior dar cu acces din curtea interioară ce deservește serviciile mai multor instituții printre care și Poliția Rutieră Galați, Serviciul de Pașapoarte, Serviciul de Înmatriculări Auto și Serviciul de Evidență a Populației.

„Din primele verificări a rezultat că ușa de acces în punctul de lucru a fost găsită de administrator descuiată și fără urme de forțare, spațiul fiind situat efectiv în fața sediului Serviciului Pașapoarte. Totodată, precizăm că accesul către structurile Poliției este amplasat în partea din spate a clădirii aflată în această curte. A fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat, urmând a se stabili împrejurările în care s-a comis această faptă”, a anunțat IPJ Galați.

Hoțul strigă: „- Hoțul!”

În urma sesizării și cercetărilor efectuate, nu mică le-a fost mirarea polițiștilor din cadrul Biroului Investigații Criminale Galați când au identificat autorul comiterii furtului reclamat: era chiar proprietarul spațiului comercial care îi alertase asupra furtului.

„Acesta este proprietarul spațiului comercial pe care îl închiriase și care a pătruns în acesta prin folosirea de chei potrivite. Autorul este proprietarul acelui container în care își desfășurau activitatea două societăți comerciale: una cu multiplicare documente (xerox), iar cea de-a doua cu gestionarea acelui SelfPay”, au comunicat polițiștii.

Pe numele neinspiratului hoț s-a întocmit un dosar penal pentru furt și s-a instituit un control judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe