Președintele Klaus Iohannis a vorbit, joi, despre greva generală a profesorilor și Ordonanța dată de Guvern cu măsurile privind salarizarea în Educație.
Amintim că OUG adoptată de Guvern azi prevede creșterea cu 1.000 de lei brut, lunar, a salariului pentru cadrele didactice, și 400 de lei brut, lunar, pentru cele nedidactice. De asemenea, salariul unui profesor debutant va crește până la 4000 de lei în următorii trei ani. Profesorii au anunțat încă de ieri că resping propunerile și continuă greva.
„Mandatul e unul singur: grila de salarizare negociată cu Ministerul Educației să fie aplicată într-o singură tranșă din acest an, din această lună”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației „Spiru Haret”, după noua rundă de discuții de la Guvern, care a avut loc după ce Executivul a aprobat OUG.
„Întreaga clasă politică a neglijat Educația timp de 30 de ani aproape. Prima dată când Educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu, ”România Educată”. Știm cu toții că educația se face cu mult entuziasm, dăruire, e foarte valoroasă, dar nu vine gratis și dascălii trebuie să primească ce li se cuvine.
De asta oamenii au fost foarte supărați când, în Parlament, din proiectul legii a fost scoasă exact partea cu salarizarea. Acolo a fost prevăzut într-un articol că salarizarea în învățământ la nivel de debutant începe de la salariul mediu pe economie, cred că e de foarte mult bun simț să nu începi de sus, să începi din medie. Când a fost scos articolul, oamenii s-au simțit jigniți.
Am spus din capul locului că solicitările lor sunt legitime, odată și odată trebuie să vedem că li se cuvine mai mult decât au primit până acum. Asta e partea de bază principială.
Greva a arătat politicienilor și românilor că și dascălii știu să-și ceară drepturile”, a declarat președintele.
Președintele a explicat apoi conținutul Ordonanței date astăzi de Guvernul Ciucă.
„După ce s-a negociat în repetate rânduri și au fost la mine și am discutat cu Guvernul, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat un pic abordarea.
Guvernul a decis să le acorde în principiu două lucruri importante. Primul, care nu e dezbătut în public, dar mie mi se pare cel mai important, e recunoașterea prin act normativ a drepului de a avea o grilă de salarizare care pornește de la salariul mediu pe economie. Asta îi va pune pe dascăli exact acolo unde le e locul natural în rcosistemul economic. Deci acest lucru a fost deja garantat prin OUG dată azi.
Al doilea lucru: oamenii au spus ”și până atunci?”. Până atunci sunt creșterile salariale statuate azi prin OUG prin care cadrele didactice primesc lunar 1.000 de lei (brut – n.r.) în plus la salariu și personalul nedidacic primește cred 400 de lei (brut – n.r.)
Deci Guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung grila de salarizare care va fi noua lege a salarizării unice, dar a avut grijă și pe termen scurt să fi această compensație.
În plus, pentru că oamenii pe bună dreptate au spus „când apare noua lege?”, Guvernul a introdus în această OUG că legea chiar dacă apare poate mai târziu și poate se acordă aceste creșteri doar în tranșe, se garanteaza că la nivelul anului 2024 cel puțin 40% din această creștere pe noua grilă va fi realizată efectiv.
Deci sunt trei lucruri foarte importante”, a explicat președintele.
Klaus Iohannis a explicat apoi de ce Guvernul a dat OUG cu măsurile, deși profesorii le-au respins.
„Greva a durat un pic mult și se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin și pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfață. E extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere pe această bază, de aceea premierul a hotărât foarte corect să dea această OUG indiferent cum se negociază, fiindcă noi toți, și eu, și Guvernul, și coaliția au înțeles că sunt solicitări legitime și le garantează indiferent ce se negociază cu acești reprezentanți ai sindicatelor.
Eu sper să se înțeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală că nu mai au de ce să facă grevă”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.