Ministrul moldovean al Educației, Mihai Sleahtitchi, a anunțat, miercuri, la finalul unei ședințe de Guvern, că studiul istoriei va suferi unele modificări, printre care și faptul că Istoria Românilor va fi materie opțională, manualele urmând a fi oferite la recomandarea profesorilor, anunță Mediafax.
„Aceste modificări în programul şcolar sunt în strictă concordanţă cu standardele europene şi punctul de vedere al organismelor internaţionale”, a declarat Mihai Sleahtitchi. „De asemenea, manualele se vor numi manuale de Istorie”, a adăugat ministrul.
Pentru anul școlar 2011-2012 vor fi folosite „trei manuale de istorie, şi anume pentru clasa a cincea, pentru clasa a zecea şi pentru clasa a douăsprezecea”, a anunțat el.
„Manualul de Istoria Românilor va fi oferit opţional şi va fi recomandat de către profesori, în anumite situaţii, pe anumite segmente”, a mai precizat Sleahtitchi.
„Acceptăm, cu plăcere, orice alt manual care ar putea servi ca sursă suplimentară”, a spus Sleahtitchi, care a descris material ca fiind alcătuită în proporţie de 50 la sută în istorie universală, 45 la sută istorie naţională şi 5 la sută istorie locală sau regioonală.