Kelemen Hunor nu-l vede cu ochi buni pe Iohannis. Cum afectează șansele lui Crin Antonescu la viitoarele alegeri

Kelemen Hunor nu-l vede cu ochi buni pe Iohannis. Cum afectează șansele lui Crin Antonescu la viitoarele alegeri
Preşedintele Klaus Iohannis. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Refuzul lui Klaus Iohannis de a demsiona din funcția de președinte este de natură să-i afecteze șansele lui Crin Antonescu la viitoarele alegeri pentru Cotroceni. Este opinia liderului UDMR, Kelemen Hunor.

Politicianul maghiar, membru al coaliției care îl susține pe Crin Antonescu la alegerile din mai nu vede cu ochi buni decizia lui Klaus Iohannis de a rămâne la putere. În opinia sa, actualul șef al statului reprezintă o povară în plus pentru candidatul coaliției. Liderul UDMR a făcut o serie de comentarii pe acest subiect după declarațiile lui Klaus Iohannis referitoare la o eventuală demisie.

„Da, este o povară în plus”, a declarat Kelemen Hunor, la Parlament, după şedinţa comisiilor de apărare reunite care au avizat propunerile de buget.

Oficialul coaliției de guvernare a precizat că nu a avut o discuție pe acest subiect cu șeful statului. El a comentat, în urma unei întrebări, explicțiile date de președinte care și-a justificat menșinera în funcție prin decizia CCR.

„Preşedintele e autonom, poate să facă ce doreşte”, a declarat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor nu este de acord cu suspendarea președintelui

În acest context, liderul UDMR, a făcut referire și la solicitarea din parlament privind suspendarea lui Klaus Iohannis. Întrebat de ce reprezentanții UDMR din Biroul Permanent s-au opus ca proiectul de suspendare să fie supus votului în plen, Kelemen Hunor a spus că o astfel de inițiativă nu era conformă regulamentului.

„Nu era conform Regulamentului, cum bine ştiţi”, a declarat Kelemen Hunor.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că nu ia în considerare o demisie înainte de alegerile prezidențiale din luna mai. El și-a justificat decizia de a rămâne în funcție prin decizia CCR de anulare a alegerilor de la finalul anului trecut. Klaus Iohannis susține că cererea de a-și da demisia ar fi fost formulată din motive populiste și de natură electorală.

„Cred că este o temă vehiculată din motive populiste și electoraliste, pentru că, nu-i așa, funcționăm după Constituție și atunci când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul pentru ca să fac lucrurile ca la carte. Iar cartea este Constituția. Și în Constituție scrie foarte clar și îmi spune că trebuie să stau până predau mandatul președintelui nou ales. Cred că am lămurit cu asta toată discuția și oricum nu cred că despre asta trebuie să vorbim. Eu, oricum, peste puține luni plec și ce am făcut este de domeniul trecutului. Mi le asum și pe cele bune, și pe celerele, dar acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri. România trebuie să aleagă un președinte și românii trebuie să înțeleagă că asta este tema pe care trebuie să o discutăm. Nu văd sincer o utilitate în discuții prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu trebuia să stau, nu asta este tema”, a declarat Klaus Iohannis.

”.