Ilie Bolojan a convocat o ședință de guvern pe a cărei ordine de zi sunt mai multe documente, între care modificări la Codul Fiscal și măsuri de implementare a PNRR.
Guvernul se va reuni vineri, într-o nouă ședință la convocarea premierului. Pe ordinea de zi, Ilie Bolojan a inclus mai multe proiecte, între care aprobarea Strategiei naţionale privind inovarea în sectorul public 2026-2030. De asemenea, sunt prevăzute modificări ale Codului Fiscal în domeniul accizelor şi măsuri pentru implementarea PNRR.
Executivul va discuta un proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsuri urgente pentru a asigura accesarea şi utilizarea eficientă a fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). De asemenea, vor fi introduse mai multe prevederi pentru modificarea şi completarea Codul de procedură fiscală.
Un alt punct de pe agenda ședinței vizează modificarea Codului fiscal în sensul introducerii micilor producători independenţi de vinuri liniştite în categoria plătitorilor de accize. Proiectul prevede limitarea eliberărilor pentru consum a cantităţii de ţigarete de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi, importatorii autorizaţi sau destinatarii certificaţi, în ultimele 3 luni înainte de majorarea nivelului accizelor.
Ordinea de zi a ședinței convocate de Ilie Bolojan mai conține un act normativ pentru prorogarea, pentru anii următori, a unor termene care au în vedere implementarea noului mecanism de finanţare a serviciilor sociale.
De asemenea va fi aprobată reorganizarea Ministerului Culturii prin fuziune prin absorbţie cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Instituția din subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, se va desființa.
Executivul mai discută şi un proiect de ordonanţă de urgenţă ce reglementează cadrul juridic pentru realizarea investiţiilor din domeniul industriei naţionale de apărare. Actul normativ vizează construirea, modernizarea, reconversia şi extinderea capacităţilor de producţie şi servicii pentru apărare de interes strategic necesare asigurării protecţiei intereselor esenţiale de securitate ale României.
Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâri care se referă la realizarea unor lucrări de utilitate publică de interes naţional cum sunt: deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Timişeni – Pinoasa, judeţul Gorj, la o capacitate de 8.000.000 tone/an lignit, tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraş, Autostrada Orăştie-Sibiu, Amenajarea Valea Călata, judeţul Cluj.
Guvernul va mai aproba şi bugetul Trezoreriei Statului pe anul 2026, precum şi măsuri speciale de protecţie a magistraţilor, a membrilor de familie şi a bunurilor acestora. Executivul va mai aproba Strategia naţională privind inovarea în sectorul public 2026-2030. Scopul urmărit este creşterea capacităţii de inovare în cadrul administraţiei publice.
Un alt act normativ propus de premierul Ilie Bolojan în ședință vizează actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Senatului României. Această procedură este necesară ca urmare a efectuării unor investiții, a reevaluării activelor fixe corporale. Valoarea de inventar actualizată pentru clădire este de 1.057.328.773,21 lei, conform notei de fundamentare a proiectului.
Guvernul urmează să mai aprobe Actul Adiţional nr. 6 la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, precum şi Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante.
Pe ordinea de zi se află mai multe memorandumuri care vizează aprobarea semnării Acordului între Guvernul României, Guvernul Georgiei, Guvernul Republicii Azerbaidjan şi Guvernul Turkmenistanului privind înfiinţarea şi operaţionalizarea „Rutei internaţionale de transport Marea Neagră – Marea Caspică” (Ruta) şi Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2025-2027.