Klaus Iohannis, la congresul PNL: Sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde atacurile la persoană / Cu atât mai mult când premierul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, PNL ar trebui să-i susțină (VIDEO)

Klaus Iohannis, la congresul PNL: Sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde atacurile la persoană / Cu atât mai mult când premierul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, PNL ar trebui să-i susțină (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE: Declarațiile președintelui Klaus Iohannis la congresul PNL:

Nu ne-am întâlnit de mult în aceast formulă și mă bucur să vă văd aici într-un număr atât de mare. Vă salut cu căldură pe toți, liberali din toată țara.

Suntem într-un punct de inflexiune nu doar pentru PNL, ci și pentru România. Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit.

PNL e un partid viu, competiția deschisă a fost mereu psibilă și încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate pe proiecte.

Să nu ne amăgim. Sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană precum cele la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată la niciun partid.

Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat, un partid care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă extrem de dificilă, fiind astfel oricum expus criticii. E păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior.

Viitorul președinte al PNL va avea o misiune foarte, foarte grea – să demonstreze în primul rând că PNL e în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiția și istoria sa, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală, ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o țară dezvoltată, democratică, una care să recupereze decalajele față de celelalte state din marea familie europeană.

Să nu uităm că am promis oamenilor, în 2020, patru ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze și finalizeze investiții majore și reforme sistemice mult așteptate. Azi, membrii PNL își aleg conducerea pe care o consideră potrivită.

De mâine, însă, ambele echipe trebuie să fie conștiente că menținerea unității partidului e esențială pe mai departe. Cel mai important argument e că România are nevoie de un libealism puternic care să acționeze ca vector de moderniare și construcție. 

PNL se află în fața unui test de maturitate. Sunt convins că are capacitatea să arate că e un partid care-și înțelege rolul în scoietate într-un moment în care e nevoie de mari dovezi de responsabiltate, înțelepciune și solidaritate în fața unor crize multiple.

Alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un altul, ci despre proiecte mai bune, eficiență, înnoire și reocnectare cu oamenii. PNL are obligația să-și asculte alegătorii, să țină cont de lecția voturilor primite și să se adapteze la problemele reale ale prezentului.

Recent făceam un apel la responsabilitate și maturitate către partidele din arcul guvernamental. E un apel pe care-l reiterez pentru că nu toți cei cărora le era adresat au manifesta aceeași resposabilitate și maturitate. Atrag din nou atenția partidelor că, dacă vom continua așa, riscăm să pierdem definitiv încrederea electoratului în mediul politic. Ar fi extrem de grav pentru că atunci când oamenii sunt dezamăgiți de cei are-i reprezintă se crează un vid între ales și alegător imposibil de umplut.

Dragi liberali, vă văd hotărâți și știu că vă doriți cu toții un singur lucru – ca România să câștige, să fe condusă de un Guvern în care forța motrice e PNL. E imperativ să depășim cât mai repede actuala criză. Această guvernare trebuie să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să-și dea demisia. Cu atât mai mult când premierul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, întregul PNL ar trebui să dea dovadă de solidaritate și să-i susțină cu toate forțele

Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid, chiar dacă până la un punct pot fi explicable prin prisma luptei electorale. PNL trebuie să rămână la guvernare și cred că România poate avea un deceniu de guvernare de dreapta. Ca acest lucru să fie posibil, e nevoie de fapte, de acțiuni concrete, nu doar de discursuri și promisiuni. Avem instrumentele necesare, planurile, fondurile necesare. Să avem și înțelepciunea și maturitatea de a ne reașeza cu toții la aceeași masă, masa discuțiilor despre soluții pentru România. E nevoie ca Guvernul să-și asume principii ferme și să le redea speranța oamenilor că pot avea un trai bun, prosper, aici, în țara noastră.

România, la fel ca alte state, se confruntă cu crize care se suprapun. Pentru a le gestiona cât mai bine, e nevoie de un guvern eficient. Guvernarea presupune, însă, o muncă de echipă, cu parteneri care se bazează pe relații de respect și încredere reciprocă. PNL are obligația față de români să continue să guverneze responsabil.

Guvernarea nu e un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se confruntă de parcă ar fi pe rețelele sociale, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă. Guvernarea înseamnă repsonsabilitate, perseverență, tenacitate, dialog real cu cetățenii. Cine nu e pregătit, nu poate guverna România.

Am încredere că parteneriatul cu PNL va continua și va produce multe beneficii pentru România. Sunt încrezător că viitorul va fiunul bun pentru PNL și că guvernarea va fi bine gestionată de liberali. Contați mereu pe implicarea mea pentru a pune în aplicare programul pentru care ne-au oferit sprijinul lor, program pentru o Românie normală.

Vă mulțumesc și vă doresc mult succes la acest congres.

La final trebuie să fim o echipă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Știre în curs de actualizare

Președintele Klaus Iohannis a ajuns, în jurul orei 11.00, la congresul PNL.

Șeful statului și-a anunțat prezența la evenimentul în care se va alege noua conducere a partidului încă de acum câteva zile.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Klaus Iohannis, despre Florin Cîțu și Ludovic Orban

„Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, declara Iohannis, pe 22 septembrie.

Despre afirmațiile lui Ludovic Orban, contracandidatul lui Cîțu, președintele a spus: „Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic…”.

Orban a reacționat la declarațiile lui Iohannis, atrăgând atenția că este depășit cadrul impus de Constituție: „Președintele României nu poate constituțional – și sunt convins că nici moral nu poate – să manifeste parti-pris pentru un candidat sau altul”.

În acest context, Vlad Voiculescu, liderul USR PLUS București, a ținut să-i amintească președintelui Klaus Iohannnis de niște declarații pe care el însuși le-a făcut despre imparțialitatea de care trebuie să dea dovadă un șef de stat.

„Nu este treaba președintelui încă în funcție să dea ajutor unui candidat. Ar trebui să-și vadă liniștit de treaba de președinte, fiindcă are destulă treabă, și să lase candidații și campania electorală să se desfășoare după regulile unei campanii electorale”, susținea Klaus Iohannis acum câțiva ani, într-un interviu pentru HotNews, republicat zilele trecute de Voiculescu.

Ultima oră
00:08 - Alexandru Rafila: PSD nu poate să aibă doar Ministerul Sănătății într-un moment atât de greu. Ar fi boicotat de Dan Vîlceanu. Cum să rezolvi o criză fără să ai resurse?
00:05 - Lora nu mai poate să facă fața emoțiilor: „A murit cu mine”
23:59 - Alexandru Rafila (PSD) cere o lună de „solidaritate națională” împotriva pandemiei: Dacă ne ținem serios de treabă, putem obține imunitatea colectivă spre sfârșitul anului
23:57 - Emma Raducanu, elogiată de către Simona Halep: „Poate să intre în top 10 WTA foarte repede”. Ce i-a atras atenția în mod special fostului lider mondial
23:40 - Marea Britanie: Supermarketurile ascund rafturile goale cu poze cu legume și fructe. „Mmmm, fotografii delicioase cu sparanghel” (FOTO)
23:40 - Alexandru Cicâldău, gol pentru Galatasaray în derby-ul cu Beșiktaș. Internaționalul român a reușit o performanță fără precedent după decembrie 2015 (FOTO, VIDEO)
23:27 - Cosmin Natanticu, pus în fața unei alegeri decisive. Eliza: „Mi s-au promis lucruri și nu s-au mai întâmplat”
23:15 - Pepe, din nou îndrăgostit. A fost surprins de paparazzi cu noua iubită și noul bolid de lux (FOTO)
23:07 - Octavian Jurma: Agresivitatea bolii în ultima vreme face medicii și specialiștii în boli infecțioase să suspecteze că am putea avea de-a face în România cu o nouă variantă Delta (VIDEO)
23:02 - Haos după impunerea certificatului verde COVID pentru accesul în instituții: „Mi-a spus să depun online. Ce e aia?“