Klaus Iohannis, după reuniunea Consiliului European: S-a subliniat de către toți importanța și relevanța NATO / Am covenit să urgentăm demersurile în ceea ce privește prețurile la energie (VIDEO)

Klaus Iohannis, după reuniunea Consiliului European: S-a subliniat de către toți importanța și relevanța NATO / Am covenit să urgentăm demersurile în ceea ce privește prețurile la energie (VIDEO)
Foto: presidency.ro

Toți participanții la reuniunea informală de marți seară a Consiliului European din Slovenia au subliniat importanța și relevanța NATO, precum și importanța, relevanța și nevoia de a păstra puternică relația transatlantică, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis, miercuri, în marja participării la Summitul UE – Balcanii de Vest.

Toți membrii Consiliului European au subliniat importanța și relevanța NATO, spune președintele Klaus Iohannis

„Am avut aseară o discuție informală și cred că două concluzii sunt foarte importante, care s-au desprins din discuțiile care au durat până târziu în noapte. Prima este legată de felul în care ne vedem noi, Uniunea Europeană, în politica globală. Concluziile sunt bune pentru noi și importante. S-a subliniat de către toți importanța și relevanța NATO și importanța, și relevanța, și nevoia de a păstra puternică relația transatlantică. Pe de altă parte, am avut o primă discuție despre prețurile la energie, în special prețurile de electricitate, și am convenit să urgentăm toate demersurile, Comisia s-a angajat, și ne așteptăm să se țină de această chestiune, să vină foarte repede, în maxim o săptămână, cu o abordare propusă de Comisie, care trebuie să vină cu unele soluții pentru că nu putem să trecem iarna cu prețuri în creștere la electricitate. Astăzi, discutăm despre statele din zonă, sunt șase state care toate doresc să devină membre ale Uniunii Europene”, a afirmat șeful statului.

În seria de declarații, Președintele României, a răspuns și la întrebările presei, context în care a vorbit despre situația de pe scena politică de la București. Cu această ocazie, Klaus Iohannis a declarat că „nu există nicio piedică” în ceea ce privește șansele lui Florin Cîțu de a mai fi premier, dar și că Guvernul interimar va rămâne în funcție până când se va găsi „o nouă soluție”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`