Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PNL şi PSD sunt două partide mari care, în mod natural, încearcă fiecare să se remarce și atunci, câteodată, nu se consultă între ele. Altfel, coaliția și Guvernul funcționează.
„Sunt două partide mari și amândouă încearcă să se profileze. E un lucru natural în politică şi se întâmplă ca un politician dintr-o parte sau cealaltă să încerce să se profileze pe o temă de mare actualitate, uneori înainte să se consulte cu partenerul de coaliţie.
Nu e niciun fel de catastrofă şi ştiu că mediatic e senzaţional că a zis X despre Y nu ştiu ce. În realitate, coaliţia funcţionează, Guvernul funcţionează şi ştiţi că lucrurile sunt bine gestionate”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat cum vede disensiunile dintre cele două partide.
Șeful statului a precizat apoi că nu ar trebui confundate discursul public și „guvernarea care funcţionează chiar foarte bine”
„Vedeţi că mereu există întâlniri ale coaliţiei, se discută problemele şi se rezolvă. Nota Bene: sunt de acord şi le rezolvă!”, a mai afirmat președintele.
Totodată, Klaus Iohannis a vorbit despre criza energetică, punctând că nu se va întâmpla ca românii să stea în frig sau să fie nevoiți să stingă lumina. Nu va exista o raționalizare, pe de altă parte e indicat să nu risipim energia.
„Nu cred că în România vom avea o criză alimentară și nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea, este posibil, din păcate, o creștere la prețurile unor alimente, dar trebuie să fim foarte conștienți, această criză alimentară va lovi prima dată statele mai sărace și de acolo criza poate să aibă repercusiuni foarte grave și pentru noi”, a mai spus șeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis se află zilele acestea la New York, la a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). În discursul său oficial, acesta a condamnat războiul declanșat de Rusia în Ucraina: „Nu există justificare pentru vărsarea de sânge, distrugeri și suferințe umane”.