Ludovic Orban, anunț şoc: Un fost premier și un fost ministru al Apărării nu au fost nici măcar înscrişi în PNL, deşi erau parlamentari ai partidului

Ludovic Orban, anunț şoc: Un fost premier și un fost ministru al Apărării nu au fost nici măcar înscrişi în PNL, deşi erau parlamentari ai partidului

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a spus miercuri că fostul premier Petre Roman şi fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu nu sunt membri ai partidului şi că nici nu crede că aceştia au fost înscrişi în formaţiune.
Atât Petre Roman, cât şi Corneliu Dobriţoiu au fost parlamentari ai PNL.

„Atât domnul Petre Roman, cât şi domnul fost senator Dobriţoiu nu sunt membri ai PNL în acest moment, în urma verificării făcute de Secretariatul general. Nu ştiu cum au fost parlamentari, vă spun sincer. Nu există în baza de date PNL ca membri ai PNL aceşti domni. Eu cred că nu au fost înscrişi în partid, nu au făcut nici minima formalitate de a se înscrie în partid (…). Am solicitat Secretariatului general să clarifice această poziţie. Noi avem o decizie a Biroului Executiv în care am hotărât cine reprezintă PNL la televizor. De multe ori, aceşti domni au fost prezentaţi ca reprezentând PNL, având poziţii total contrare deciziilor PNL”, a declarat Ludovic Orban, conform Agerpres.

Liderul PNL a precizat că din baza de date a partidului pot fi radiaţi membrii PNL şi atunci când aceştia nu îşi plătesc contribuţia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`