Cum explică Bolojan revolta PSD în coaliție: Peste tot unde lucrurile nu mergeau bine, întotdeauna era cineva susținut de PSD

Cum explică Bolojan revolta PSD în coaliție: Peste tot unde lucrurile nu mergeau bine, întotdeauna era cineva susținut de PSD
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan (PNL) a declarat, marți, că oriunde mergeau lucrurile prost în țară, întotdeauna era cineva susținut de PSD, așa că procesul de curățenie și reformă inevitabil a atins acest partid. Bolojan a mai afirmat că PSD încearcă să scape de el pur și simplu pentru că a impus niște reguli.

Bolojan: Întotdeauna cineva avea o susținere a PSD

„În momentul în care trebuie să faci niște lucruri, în care niște apucături vechi nu mai pot fi menținute – și nu mai pot fi menținute, pentru că degeaba aduni banii din taxele muncite de români, degeaba îți reduci cheltuieli, dacă ai pierderi (…) – introducerea acestor măsuri de disciplină în mod evident a deranjat. Gândiți-vă că peste tot unde lucrurile nu mergeau bine erau responsabili, direct sau indirect, mai mulți oameni, transpolitic, transinstituțional, dar întotdeauna cineva avea o susținere a PSD”, a declarat Ilie Bolojan, pentru Pro TV.

Bolojan, despre PSD: Încearcă să scape de cineva care a impus niște reguli

Premierul a repetat apoi că PSD a susținut în coaliție măsurile pe care le-a criticat apoi în public.

„Asta a deranjat destul de mult și atunci, la modul deschis, în condițiile în care toate deciziile au fost luate de comun acord și tu fugi de răspundere și minți în permanență, în condițiile în care nu ai venit cu nicio formulă nouă, cu ceva mult mai bun care a fost respins de Bolojan, ca să îmbunătățească viața oamenilor, deci nu ai venit cu soluții, pentru că nu sunt atât de simplu de oferit când trebuie să reduci cheltuieli, nu există soluții miraculoase…

Sigur, se pune problema că încerci pe de-o parte să te derobi de responsabilitate indicând un vinovat, e o tactică veche politică, dar n-a funcționat după cât se pare, și încerci să scapi de cineva care a impus niște reguli, dar asta nu e o regulă impusă împotriva cuiva, ci este o condiție necesară pentru o altfel de administrare a țării noastre. Dacă nu facem asta, nu vom putea să ne revenim”, a mai afirmat Ilie Bolojan, pentru Pro TV.