Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, a declarat, sâmbătă, că nu peste tot în sectorul bugetar e nevoie de reducerea numărului de angajați. Acesta a subliniat că sunt domenii, precum Învățământul, în care chiar există deficit de personal.
Cât despre soluția propusă de economistul-şef al Băncii Naţionale privind reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar, Orban l-a îndemnat „să înceapă cu BNR-ul”. Joi, Valentin Lazea declarase, la Gold FM, că salariile bugetarilor însumează 12% din PIB și că acest procent ar trebui să scadă „ori prin scăderea numărului de angajați, cam cu 300.000 de persoane, ori prin micșorarea salariilor lor, care oricum rămân mai mari decât în sectorul privat, cu păstrarea locurilor de muncă”.
„Nu este prima afirmaţie, a mai făcut afirmaţii de genul acesta. Îi sugerez să înceapă cu BNR-ul. Să înceapă cu BNR-ul cu reducerea. Ascultaţi-mă! Apropo, nu poate cineva să hotărască… Sunt domenii de activitate unde personalul existent este deficitar, pot să vă spun, în educaţie e personal deficitar, mai ales în urbanul mic şi în rural, de asemenea în zona Poliţiei personalul este deficitar”, a declarat Ludovic Orban, potrivit News.ro.
Pe de altă parte, acesta a admis că sunt și zone din sectorul buegtar în care sunt prea mulți angajați.
Însă, „contează ce fac angajaţii, asta este important: ca ei să fie evaluaţi după nişte criterii foarte obiective, foarte simple, după prestaţiile pe care ei le realizează efectiv în funcţiile publice pe care le deţin”, a continuat președintele PNL.