Președintele Consiliului Județean Iași, surprins în timp ce organiza chermeze cu zeci de oameni, încălcând legislația electorală în plină pandemie de Covid-19

Președintele Consiliului Județean Iași, surprins în timp ce organiza chermeze cu zeci de oameni, încălcând legislația electorală în plină pandemie de Covid-19
Sursa Foto: psnews.ro

Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași a încălcat cu bună științălegea electorală șisanitară în plină oandemie de coronavirus Covid-19. Veritabilul baron politic local a organizat împreună cu ceilalți colegi din PSD petreceri, în cadrul cărora a oferit localnicilor mici și bereîn maimulte comune din județul Iași.

A început mita electorală

Reamintim faptul că în anii trecuți, lideri social-democrați obișnuiau să facă astfel de gesturi, în care mita electorală era literă de lege pentru ei. Grav este că toate aceste lucruri se întâmplă în plină criză epidemică, fără a se respecta măsurile de distanțare socială impuse de autoritățile competente.

Mai mult decât atât, în imaginile surprinse se vede că oamenii care au participat la evenimentul organizat depreședintele Consiliului Județean Iași nu poartă mască de protecție.

Imaginile care au ajunsîn posesia jurnaliștilor de Pulsul Ieșean aratăcum liderul PSD,Maricel Popa, a luat parte la o chermeză la care aparticipatși senatorul Vasilică Toma, în comuna ieșeană Cotnari. În fotografii se poateobserva prezența lui Măricel Popa, alături de membri îmbrăcați în tricouriroșii cu însemne de partid.

Cel mai probabil, acest eveniment organizatde Maricel Popa și primarul PSDde la Cotnari, Vasile Crețu, în plină campanie electorală, nu putea trece neobservat de ceilalți candidațidin comuna Cotnari. Astfel,organele depolițieși-au făcut apariția la fața locului.

Din imagini reiese faptul că și primarulPSD al comunei Cotnari, VasileCrețu a luat parte la chermeză, fiind observată prezența dumnealui.

Esteinacceptabil ca în aceste vremuri să asistăm la o asemenea insultă lalegislația electorală și sanitară. Sunt în jur de 50-60 de persoane la ochermeză electorală organizată de PSD, chiar în aceste momente, la Cotnari. Amfăcut deja sesizare la organele abilitate dar vă spun că o asemenea dovadă deiresponsabilitate, dincolo de încălcarea flagrantă a legii electorale, în vremede pandemie, este peste orice nivel de decență”, a declarat Constantin Mălăuți, candidat din partea PNL la primăria Cotnari.

PrimarulPSD s-a autodenunțat pe rețelele de socializare

Ulterior, primarul comunei Cotnari, Vasile Crețu (PSD), s-a autodenunțat pe Facebook, explicând faptul că s-a întâlnit “la o agapă cu oparte din echipa participantă la acțiunea cu scop electoral de la Cârjoaia” șică a respectat distanțarea socială. El apublicat și câteva fotpgrafii în acest sens, unde se vede clar căcele spuse sunt în contradictoriu.

”Cumpărarea voturilor dinainte”

Din păcate, cazul baronului PSD de Iași nu este singular. Politicienii organizează frecvent astfel de chermeze pentru a-i convinge într-un fel sau altul pe oameni sp le acorde votul lor.

De curând,Cristian Băcanu, candidat din partea PNL-USR-PLUS la Sectorul 5, a anunțatcă a depus plângere penală pe numele actualului primar al sectorului 5, Daniel Florea, pe care îl acuzăde mită electorală, mai precis că încearcă să „cumpere voturi dinainte”.

„Prin vot, cetățenii transferă dreptul lor de a decide în numele lor acelora care au soluții pentru problemele complexe ale societății. Prin vot, cei aleși își asumă responsabilitatea să lucreze în beneficiul celor care i-au votat, să le reprezinte interesele și să se asigure că viața cetățenilor este mai bună. Dacă acest echilibru fragil este încălcat, dacă votul cetățenilor este cumpărat dinainte, buna guvernare este pusă în pericol.

Politicienii care ajung în funcții cumpărând voturi au tot interesul să nu ridice nivelul de trai al cetățenilor, pentru a fi aleși și data viitoare în aceleași condiții. Degrevați de responsabilitatea de a lucra în beneficiul celor care i-au ales, politicenii care ajung în funcții dând mită electorală sunt preocupați doar să acumuleze bani negrii pentru voturile viitoare și deturnează fondurile publice de la investiții, la acțiuni de imagine fastuoase la adăpostul cărora pot fura în liniște.

Cel care primeste o pungă de făină, o găleată, un cupon de cumpărături sau o excursie la băi în schimbul votului, să nu se mire dacă viața lui nu se va schimba în bine după alegerea făcută. Prin gestul său de a lua astăzi mita electorală și-a vândut dreptul de a trăi mai bine mâine. (…)

Eu am ales să mă implic și să trag un semnal de alarmă. Am decis să nu admit ca viitorul cetățenilor sectorului 5 să fie cumpărat de un primar care nu a făcut nimic pentru ei și care a făcut totul pentru cei din gașca lui. Am depus la DNA plângere penală pentru mită electorală împotriva lui Florea.

Nu mă voi opri aici. Voi demasca orice încercare de deturnare a democrației și de cumpărare a voturilor în sectorul 5, pentru că doar așa se poate schimba destinul acestui sector!”, a afirmat Cristian Băcanu, într-o intervenție la Digi24.

Tags: