Un număr de 210 sesizări de posibile incidente electorale au fost înregistrate pe 10 noiembrie, cu aproape 30% mai puține față de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014. Dintre acestea, polițiștii au stabilit deja că 102 evenimente nu se confirmă, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.
Cele mai multe posibile incidente au fost sesizate în București și în județul Dolj, respectiv câte 22.
Pe parcursul zilei de duminică au fost la datorie peste 37.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și angajați de la alte structuri operative ale MAI.
Din totalul sesizărilor de fapte contravenționale, cele mai multe au făcut referire la:
- sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, respectiv 14 sesizări;
- comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în spațiul de protecție al secțiilor de votare – 13 sesizări;
- nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot – 9 sesizări;
- continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia – 8 sesizări;
- refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi – 4 sesizări;
Până la acest moment, polițiștii au aplicat 14 avertismente scrise și 16 amenzi în valoare de 17.200 lei, cu 30% mai puține sancțiuni contravenționale față de 2014.
Polițiștii efectuează verificări cu privire la 42 de posibile infracțiuni:
- 12 cazuri în care alegătorii au votat fără a avea acest drept în Galați, Giurgiu, Caraș – Severin, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Vaslui
- 9 infracțiuni de corupere a alegătorilor în Argeș, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Prahova
- 4 infracțiuni de vot multiplu în Argeș, Constanța, Giurgiu și Olt
- 1 infracțiune de fraudă la votul electronic în Brașov ;
- 6 infracțiuni de violare a confidențialității votului în Bacău, Constanța, Dolj și Galați
- 1 infracțiune de împiedicare a liberului exercițiu al dreptului de a alege în Sibiu
- 1 infracțiune referitoare la nerespectarea regimului urnei de vot în Vaslui
- 1 infracțiune de falsificare a documentelor în Giurgiu
- Alte posibile 7 infracțiuni circumscrise contextului electoral sunt în cercetare în București, Brăila Botoșani, Brașov, Ialomița
Numărul de posibile infracțiuni, înregistrat duminicăeste cu aproximativ 40% mai mic față de primul tur al alegerilor din 2014.