Un nou scandal a izbucnit după incendiul tragic din Crans Montana, unde zeci de oameni și-au pierdut viața în noaptea de Revelion. Familiile unor tineri italieni răniți acolo au primit acum facturi uriașe pentru internarea în spitalele elvețiene.
Mai multe rude ale unor cetățeni italieni răniți în incendiul produs la barul „Le Constellation” au fost surprinse de solicitările primite recent. Spitalul din Sion a trimis documente pentru cheltuieli medicale cu valori între 15.000 și 60.000 de franci elvețieni.
Sumele echivalează cu aproximativ 17.000 până la peste 66.000 de euro și vizează costurile suportate în timpul tratamentului acordat tinerilor. Cel puțin trei persoane din Italia ar fi primit asemenea facturi în ultimele zile.
Avocatul Domenico Radice, care reprezintă o parte dintre victime, a criticat imediat situația și a contestat responsabilitatea financiară a familiilor afectate.
„În general considerăm că cheltuielile trebuie suportate de autoritățile elvețiene, având în vedere și presupusele responsabilități publice care au ieșit la iveală până acum, și tocmai de aceea trimiterea facturilor ar fi putut fi evitată”, a precizat avocatul Domenico Radice, conform Sky TG24.
După reacțiile publice și protestele rudelor, Ambasada Italiei în Elveția a transmis că documentele au fost expediate accidental. Mesajul a venit după discuții directe cu oficialii din Cantonul Valais.
„Tocmai am vorbit cu președintele Cantonului Valais, Mathias Reynard, care mi-a explicat că facturile pentru spitalizare trimise familiilor răniților italieni de la Le Constellation au fost trimise din greșeală”, a explicat ambasadorul italian în Elveția, Gian Lorenzo Cornado, potrivit Libertatea.
Diplomatul a mai precizat că familiile primiseră anterior o scrisoare informativă. Potrivit acestuia, eventualele cereri de plată trimise eronat puteau fi returnate printr-un link indicat de autorități.
Premierul Italiei a intervenit public pe rețelele sociale și a condamnat ferm situația creată. Giorgia Meloni a spus că a fost șocată de informațiile privind costurile cerute victimelor.
„Am rămas șocată de știrea privind facturile de zeci de mii de euro trimise de un spital elvețian familiilor unor tineri implicați în incendiul de Anul Nou de la Crans Montana”, a precizat Giorgia Meloni.
Ea a mers mai departe și a calificat solicitările drept ofensatoare pentru familiile care au trecut deja printr-o dramă majoră. „Un spital din Sion a ajuns chiar să ceară peste 70 de mii de euro pentru câteva ore de spitalizare. O insultă, pe lângă o batjocură, pe care doar o birocrație inumană o putea produce”.
Meloni a adăugat că autoritățile elvețiene au garantat că rudele celor răniți „nu vor trebui să plătească nimic”.
Tragedia din stațiunea Crans-Montana a provocat moartea a 41 de persoane, între care s-au aflat și șase cetățeni italieni. Alte aproximativ 115 persoane au fost rănite, multe dintre ele suferind arsuri severe.