Președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ciucă a afirmat joi, la Bruxelles, că România va continua discuțiile la nivel politic cu Austria pentru finalizarea procesului de aderare deplină la spațiul Schengen, cu trimitere la ridicarea controalelor la frontierele terestre pentru țara noastră.
Liderul liberalilor a participat joi la summitul Partidului Popular European premergător Consiliului European, unde liderii PPE au adoptat inclusiv o declarație pentru combaterea migrației ilegale, atât din zona Mării Mediterane, cât și ca urmare a presiunilor cu care se confruntă Polonia la granița cu Belarus, ca parte a războiului hibrid al Rusiei.
“În ceea ce privește subiectul Schengen, am discutat și am prezentat tot ceea ce a reușit România să realizeze în acest moment, lucru recunoscut și la ultimul Consiliu JAI inclusiv de ministrul de interne al Austriei, în sensul în care standardele și cerințele tehnice au fost îndeplinite de către Poliția de Frontieră și toți actorii implicați în țara noastră pentru a putea răspunde solicitărilor de aderarea.
Am discutat cu comisarul Hahn, reprezentantul Austriei la acest summit, și am convenit ca la nivel politic să avem în continuare discuții și să putem să finalizăm acest proces în care România să fie acceptată și cu granițele terestre în Schengen”, a spus liderul PNL.
Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene a anunțat deja că va pune subiectul ridicării controalelor la frontierele terestre Schengen pentru Bulgaria și România pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului Afaceri Interne din decembrie.
Nicolae Ciucă a precizat joi că reprezintă România și Partidul Național Liberal la reuniunea liderilor Partidului Popular European de la Bruxelles, alături de lideri europeni de prim rang, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, și Manfred Weber, președintele Grupului PPE din Parlamentul European.