Nicușor Dan acuză tergiversarea deciziei CCR în scandalul pensiilor speciale. Șeful statului a făcut declarații joi seară, la finalul reuniunii informale a Consiliului European din Belgia.
Printre altele, președintele a fost întrebat despre noua amânare a unei decizii a Curții Constituționale în dosarul privind pensiile speciale. Este a cincea oară când CCR amână pronunțarea asupra legii.
„Nu vreau să comentez foarte mult, pentru că este o autoritate care are în mod constituțional libertatea de apreciere, însă este o problemă pe care societatea o vrea rezolvată, care trenează de multă vreme. Eu îmi doresc o asumare din partea Curții Constituționale.”, a spus președintele.
Întrebat direct dacă vede în această situație o tentativă de amânare deliberată, Nicușor Dan a fost tranșant: „Evident că e o tergiversare, o vedem cu toții.”
Declarația vine în contextul nemulțumirilor publice tot mai mari legate de lipsa unei decizii clare privind reforma pensiilor speciale, subiect sensibil atât în plan intern, cât și în relația cu partenerii europeni.
Legea pensiilor magistraților este legată direct de îndeplinirea unui jalon important din PNRR. O nouă amânare pune sub semnul întrebării respectarea angajamentelor asumate de România în fața Comisiei Europene.
CCR a decis, miercuri, să amâne pentru a cincea oară pronunțarea pe acest dosar, următorul termen fiind stabilit pentru 18 februarie.
Curtea Constituțională s-a întrunit în formulă completă pentru a discuta proiectul privind pensiile magistraților. Judecătorul Gheorghe Stan, aflat în concediu paternal, s-a prezentat la ședință. Discuțiile nu au dus însă la o decizie finală, iar pronunțarea a fost amânată din nou.
Anunțul oficial privind noul termen, 18 februarie, a fost făcut de Biroul de presă al CCR.
Judecătorii CCR analizează o sesizare de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În plus, ÎCCJ a cerut ca CCR să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu această lege.
Potrivit Instanței Supreme, proiectul ar trata „discriminatoriu” magistrații față de alți beneficiari de pensii de serviciu.
„Este o cerere venită acum, deci trebuie analizată. Nu putem vota până când nu ne lămurim cu toate documentele. Pe 18 februarie ori decidem să trimitem la CJUE, ori admitem ori respingem sesizarea, eu așa sper”, spun surse citate de Hotnews.
Pe 18 februarie, CCR ar trebui să ia o decizie, fie trimite cazul către CJUE, fie admite sau respinge sesizarea de neconstituționalitate. Până atunci, subiectul pensiilor speciale rămâne unul extrem de sensibil, atât din punct de vedere politic, cât și social.