Fostul premier Victor Ponta a lansat o ironie la adresa preşedintelui USR, Dan Barna, în contextul discutării schimbărilor care ar trebui să aibă loc după tragedia de la Caracal.
„Peste tot cred că s-a greşit şi important ca tot ce nu a funcţionat să fie îndreptat (…) Cum am ajuns ca în multe zone, nu doar în Caracal, practic aceste clanuri de interlopi care dispăruseră la un moment dat, au apărut şi domină, legăturile lor cu oameni politici din zonă. Dincolo de caz trebuie să vedem, avem o boala în România, o nenorocire, toată lumea se mobilizează şi pe urmă apare altceva şi uităm.
Problema noastra asta este ca societate. Ca o ironie politică, numai dacă vine Dan Barna preşedinte nu o să mai fie crime în România. Trebuie o reformă profundă a tot ceea ce înseamnă administraţie publică în România”, a declarat Victor Ponta, duminică seară, la România TV.
„Vreau să cred că, dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat”, a afirmat Dan Barna, miercuri seară, la TVR.
Ulterior, acestarevenit, joi, cu explicaţii după controversa creată afirmând că nu a vrut niciodată să spună că dacă el e preşedinte nu mai există nenorociri în România, ci doar că din poziţia de conducător al CSAT se putea asigura că instituțiile care se ocupă de siguranța publică a cetățenilor funcționează cum trebuie.