Fuziunea Pro România – ALDE a fost validată duminică, într-un congres. În cadrul evenimentului, care s-a desfășurat online, Victor Ponta a anunțat cinci promisiuni pe care le vor duce la îndeplinire chiar din prima zi în care vor ajunge la guvernare: venit minim de criză, scutiri de taxe şi impozite pentru companiile care-și păstrează angajaţii, deschiderea şcolilor, testarea tuturor românilor pentru depistare infecției cu coronavirus și redarea demnității militarilor.
În cadrul congresului în care a fost validată fuziunea Pro România – ALDE, a fost votat și programul de guvernare al noii formațiuni.
Promisiunile lui Victor Ponta: Venit minim de criză, ajutor pentru firme, redeschiderea școlilor, testarea gratuită a populației
Victor Ponta a insistat că firmele vor fi ajutate pentru a nu da afară angajații, altfel „va fi o criză socială și economică pe care o scăpăm de sub control”.
Acesta a explicat unul dintre motivele pentru care școlile ar trebui redeschise, în condiții de siguranță sanitară: „Cei ca mine, care au copii de vârste diferite vă spun aşa: cei mai mici stau acasă, pe tabletă sau pe telefon, cel mai mare cum să-l ţin în casă? Dacă nu se duce la şcoală la 16, la 17 ani, cum să-l ţii în casă, că e ca o fiară turbată după o săptămână şi atunci ne supărăm că se întâlnesc cu prietenii şi că îşi dau COVID”.
„Nu suntem de acord nici cu închiderea României, nici cu închiderea şcolilor nici cu panica pe care o vedem în fiecare zi, aşa cum nu am fost niciodată de acord că nu există coronavirus”, a ținut să sublinieze fostul premier.
Victor Ponta a mai afirmat la congresul de fuziune că Pro România are oameni care au guvernat bine țara și „care pot să o scoată din nou din criză, aşa cum au făcut şi în alte dăţi”.
Delegaţii la congresul Pro România – ALDE au votat fuziunea celor două partide cu o largă majoritate.
„Sunt absolut convins că împreună suntem mai puternici şi că putem pe 6 decembrie (…) obţine un rezultat cel puţin egal cu cel obţinut la prezidenţiale anul trecut. (…) Pe 6 decembrie, câştigăm împreună sau pierdem împreună”, a mai declarat Ponta.
El a mai spus că Pro România și ALDE ar fi obținut mai multe voturi la alegerile locale dacă ar fi candidat împreună.