Continuă manifestațiile AUR. Claudiu Târziu: Oamenii sunt revoltați / Vom protesta la Guvern, la PSD și la PNL până vor renunța la această porcărie numită certificatul verde (VIDEO)

Continuă manifestațiile AUR. Claudiu Târziu: Oamenii sunt revoltați / Vom protesta la Guvern, la PSD și la PNL până vor renunța la această porcărie numită certificatul verde (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Claudiu Târziu, colider AUR, a declarat, pentru B1 TV, că protestatarii AUR împotriva certificatului verde COVID se vor deplasa de la Parlament la Guvern.

„E un protest spontan de aici înainte, deci nu necesită niciun fel de autorizație și niciun fel de permisiune de la nimeni. Oamenii sunt revoltați. Abia am reușit să-i scoatem din curtea Parlamentului pe cei care au reușit să intre”, a afirmat Târziu.

Claudiu Târziu, despre protestul față de certificatul verde COVID

Într-un protest public e posibil orice. Pentru militanții și membrii noștri, noi garantăm că sunt disciplinați și nu vor recurge la violențe sau acte de indiciplină.

Jandarmeria a comunicat că sunt 3.000 de membri, eu vă spun că au fost cel puțin 10.000 de membri dacă nu mai mult. Tot Parlamentul a fost înconjurat practic la porțile de intrare pe partea cu Senatul și pe partea cu Camera Deputaților de grupuri masive de protestatari.”, a declarat Claudiu Târziu pe B1 TV, în emisiunea ”News Pass”, moderată de Laura Chiriac.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

AUR anunță noi proteste

Despre vandalizarea mașinilor ambasadorilor, Târziu a afirmat: „Eu nu am văzut niciun fel de mașină. Colegii dvs mi-au spus, e un fapt regretabil dacă s-a întâmplat așa. Nu putem răspunde pentru așa ceva, că nu au fost oamenii noștri. Se pot verifica cei care au făcut, că sunt camere care au filmat”.

Coliderul AUR a ținut să mulțumească Jandarmeriei pentru că a „avut un comportament ireproșabil” și „nu a făcut uz de forță în mod nejustificat”.

„Vom protesta și la Guvern, și la PSD, și la PNL la sedii până vor anunța că au renunțat la această porcărie numită certificatul verde”, a mai spus Claudiu Târziu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`