Radu Mazăre: Mona Pivniceru a avut o discuţie în particular cu Antonescu şi Ponta

Radu Mazăre: Mona Pivniceru a avut o discuţie în particular cu Antonescu şi Ponta
Foto: politicalocala.ro

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a comentat, luni, despre participarea ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, la şedinţa liderilor USL, ce a avut loc în biroul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.

Mazărea a precizat că Pivniceru a avut o discuţie în particular cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi cu premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.

Întrebat dacă discuţiile au privit şi delegarea Laurea Codruţa Kovesi la Bruxelles, edilul Constanţei a răspuns că aceasta nu „s-a născut şefă” la Parchetul General.
„Foarte bine, ducă-se, o iau şi cu mine în Madagascar numai să ne lase în pace. Astea nu sunt nişte funcţii pe viaţă. Ce, s-a născut şefă, pe ea nici măcar nu o alegem. Hai să mai schimbăm şi alţii, alţii, că nu o fi singura procuroriţă”, a declarat Mazăre.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a mers luni după-amiază la şedinţa USL, care a avut loc în cabinetul preşedintelui Senatului.

Mona Pivniceru nu a vurt să facă declaraţii la sosire. După aproximativ 20 de minute, ministrul Justiţiei a plecat pe o ieşire unde nu se aflau ziarişti.

Ultima oră
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români