Vicepreşedintele PNL şi ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan a afirmat că ultimele centralizări făcute la nivelul caselor de pensii judeţene indică o creştere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces.
„Cu regret trebuie să spun că ultimele centralizări făcute la nivelul caselor de pensii judeţene indica o creştere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces. Este o realitate foarte trista, dar se cuvine ca ea sa fie cunoscută – numai la nivelul Capitalei vorbim de o dublare a solicitărilor faţă de cele primite in anii trecuţi. Am asigurat astăzi caselor de pensii sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri. Totodată, am adresat rugămintea directorilor caselor de pensii sa comunice, la rândul lor, in fiecare ocazie, ca vaccinarea este cea mai importanta soluţie la îndemâna vârstnicilor pentru a reduce riscul de infectare si riscul de a face o forma grava a bolii”, a scris Raluca Turcan, joi pe Facebook.
Turcan a îndemnat din nou persoanele în vârstă să se vaccineze.
„Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile în faţa virusului şi reiau cu acest prilej apelul la adresa vârstnicilor, de a recurge cu încredere la soluţia vaccinării, care asigură un nivel suplimentar de protecţie în faţa COVID-19. Recomandările autorităţilor sanitare din România sunt bazate pe o reală expertiză ştiinţifică medicală, internă si internaţională. Orice alte recomandări sau păreri, oricât de bine intenţionate ar putea părea, trebuie ignorate pentru că ele pot conduce la agravarea stării de sănătate a pacienţilor COVID-19”, a adăugat ea.
Autoritățile au anunțat că încă 8.971 de persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19. Totodată, au fost raportate 489 de decese COVID în ultima zi, din care 55 anterioare. Acum sunt internați în spitale 19.316 de pacienți, din care 1.902 sunt în stare gravă la Terapie Intensivă.
În acest moment la nivel național nu este disponibil niciun pat liber de ATI pentru bolnavii de COVID-19, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.