Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat joi în cadrul unei conferințe de presă, după încheierea primei ședințe a Consiliului pentru Pace dedicate situației din Gaza, cum comentează faptul că Donald Trump i-a greșit titulatura în timpul discursului oficial, numindu-l „prim-ministru” în loc de președinte.
“Nu e timpul trecut. Se mai întâmplă.”, a spus Nicușor Dan râzând.
În discursul de deschidere al reuniunii, Donald Trump a făcut referiri la fiecare participant prezent. Atunci când a venit rândul reprezentantului României, acesta a comis o gafă, dar a continuat cu aprecieri la adresa țării noastre.
“Prim-ministrul Dan din România. Oameni minunați acolo, fantastici oameni, și dumneavoastră sunteți fantastic, și foarte mulți români vin și lucrează în această țară și ajută, și sunt oameni foarte buni.”, a spus Trump.
În cadrul reuniunii, președintele României a fost așezat lângă fostul premier britanic Tony Blair, cei doi fiind surprinși într-un dialog înaintea discuțiilor oficiale.
Tony Blair face parte din Consiliul Executiv pentru Gaza, structură responsabilă de coordonarea inițiativelor internaționale dedicate reconstrucției regiunii afectate de conflict.
Potrivit informațiilor publicate de Organizația Națiunilor Unite, reconstrucția Gazei reprezintă una dintre principalele priorități internaționale în perioada post-conflict.
Nicușor Dan a explicat și motivele pentru care România observator în Consiliul pentru Pace reprezintă o decizie importantă din punct de vedere strategic și de securitate.
“De ce e important ca România să fie parte ca observator în această inițiativă? Pentru că trăim într-un context de securitate în care e important să fii prezent pentru ca tu însuți să ai securitate și pentru că Statele Uite sunt partenerul strategic al României și pentru că România are o tradiție de a colabora, de a fi prezentă în Orientul Mijlociu și este o inițiativă cât se poate de concretă, realizabilă, a restabili pacea în regiune. Pe scurt, asta a fost”, a spus șeful statului.