Reacția unui cunoscut scriitor, după derapajul grav al liderei POT: “O somez pe Anamaria Gavrilă să declare public dacă e proastă sau nu”

Reacția unui cunoscut scriitor, după derapajul grav al liderei POT: “O somez pe Anamaria Gavrilă să declare public dacă e proastă sau nu”
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Scriitorul și jurnalistul Ioan T. Morar a publicat un mesaj pe rețeaua X, o reacție la ce a scris lidera  POT, pe Facebook. Și anume, Anamaria Gavrilă i-a cerut lui Nicușor Dan „să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică” și că nu „urmează un tratament medicamentos de specialitate”. Cu o zi înainte, George Simion l-a numit pe candidatul independent la prezidențiale – „autist”.

Replica jurnalistului după postarea lui Gavrilă

„O somez pe Ana Maria Gavrilă să declare public dacă e proastă sau nu”, a scris Ioan T. Morar pe rețeaua X.

Amintim că, vineri, Anamaria Gavrilă a reluat tema „autismului”, după afirmația lui George Simion, care a revoltat întreaga lume.

„Îl invităm, cu toată considerația, să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică”

De această dată Gavrilă i-a solicitat lui Nicușor Dan să își facă un control medical.

„Având în vedere comportamentele publice tot mai vizibile ale domnului ND – precum mișcările bruște și repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor și privirea rătăcită, care evită constant contactul vizual – considerăm legitim ca opinia publică să primească o lămurire clară.

Îl invităm, cu toată considerația, să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate și că este dispus, dacă e cazul, să se supună unui control medical independent. Încrederea cetățenilor într-un candidat la președinție începe cu transparența și asumarea”, este mesajul postat de Anamaria Gavrilă, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`