Relu Fenechiu intenționează să demisioneze din Parlament pentru a scăpa de acuzațiile de corupție

Relu Fenechiu intenționează să demisioneze din Parlament pentru a scăpa de acuzațiile de corupție

Relu Fenechiu se pregăteşte să demisioneze din funcţia de ministru, dar şi din cea de parlamentar.

Anunţul a fost făcut de jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, care susţin că ministrul Transporturilor vrea sa fenteze justiţia, în acealşi mod în care a făcut-o Dan Voiculescu. Jurnaliștii susțin că Relu Fenechiu va demisiona până pe data de 4 iulie.

Conform acestora, Relu Fenechiu vrea ca dosarul Transformatorul, în care este acuzat de corupţie, să ajungă la Tribunalul Bucureşti, de la Înalta Curte de Casaţie și Justiție, care va judeca ultimul termen pe 4 iulie.

Liberalul Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că, între 2002 și 2005, prin intermediul mai multor firme, ar fi cumpărat transformatoare vechi, pe care le-a vândut ulterior ca fiind noi, către Electrica Moldova. Prejudiciul se ridică la peste 6 milioane de lei.

Demisia lui Relu Fenechiu ar duce la pierderea privilegiilor parlamentare, iar astfel procesul s-ar muta de la ICCJ, la Tribunalul Bucureşti.

Ministrul Transporturilor este acuzat că a cumpărat transformatoare vechi pe care le-a vopsit şi vândut la Electrica Moldova.

Senatorul liberal a fost trimis în judecată în iunie 2012 de procurorii DNA sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Alături de el au mai fost trimiși în judecată fratele său, Lucian, Ioan Turbatu, fost director general al Electrica Moldova, Ion Mărchidan, fost director Întreţinere, Petru Andronache, fost director Comercial şi Mihai Damian pentru abuz în serviciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`