Comitetul Național al SOS România a decis excluderea din partid a senatorilor Cosmina Cerva, Dorin Petrea și Clement Sava, a anunțat președinta partidului, eurodeputata Diana Șoșoacă. Anunțul a fost făcut în contextul în care, la fel ca POT, SOS a pierdut în ultima vreme mai mulți parlamentari, care au migrat la partidele puterii.
Ca urmare a excluderii celor trei, Diana Șoșoacă a cerut Biroului permanent al Senatului să desființeze grupul senatorial al partidului, căci numărul membrilor a scăzut sub 7, minimul prevăzut de Regulamentul Senatului.
„Pe cale de consecință, Partidul S.O.S. România desființează grupul parlamentar de la Senat al Partidului S.O.S. România, interzice categoric acestora să mai folosească numele partidului, doamna Nadia-Cosmina Cerva nu mai este liderul de grup de la Senat al Partidului S.O.S. România, grupul nemaiîntrunind numărul minim de 7 senatori.
Solicităm Biroului permanent al Senatului și tuturor structurilor Senatului României să ia act de decizia Partidului S.O.S. România cu privire la excluderea din partid și pierderea calității de membri ai partidului, astfel cum v-a fost notificat azi și prin Notificarea/Decizia 09/23.06.2025, pe cale de consecință pierderea calității de lider de grup a doamnei Nadia Cosmina Cerva și a tuturor funcțiilor deținute de ceilalți excluși din partid și cărora li s-a retras sprijinul politic de către partid, funcții negociate de și în numele Partidului S.O.S. România. În caz contrar, ne vedem nevoiți să acționăm pe toate căile legale, pentru a impune deciziile Partidului S.O.S. România”, se arată în documentul semnat de Diana Șoșoacă și citat de Agerpres.