Secretar de stat în Ministerul Muncii: Salariul minim o să îl mărim după negocieri cu sindicatele şi patronatele

Secretar de stat în Ministerul Muncii: Salariul minim o să îl mărim după negocieri cu sindicatele şi patronatele
Foto: Cristian Vasilcoiu / Facebook

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a transmis că salariul minim va fi mărit după negocieri cu sindicatele și patronatele. Acesta a lansat un atac la USR și a susținut că PSD mereu când a fost la guvernare a majorat salariile.

Vasilcoiu (Ministerul Muncii), despre salariul minim

„I-a apucat pe usr-iști și falangele lor ong-iste grija de… salariul minim.

Cât au fost la guvernare l-au mărit puțin spre deloc! Ba chiar au transmis instituțiilor europene că se opun introducerii salariului minim la nivel european!

Cât a guvernat PSD a fost mărit mereu salariul minim, iar de când am revenit la guvernare am transmis autorităților UE că susținem instituirea salariului minim la nivel european!

Pe reziștii “grijulii” i-am invitat la întâlniri cu ministrul Muncii și acum două săptămâni și săptămâna trecută! Au refuzat, fiindcă, de fapt, tot ce doreau ei era să facă circ azi în fața Ministerului Muncii, că doar nu credeați că îi interesează de românii care muncesc pe salariul minim și de sărăcia în muncă!”, a scris secretarul de stat, pe Facebook.

Vasilcoiu a precizat apoi că USR-iștii vor acum discuții, dar degeaba, căci ministrul Marius Budăi (PSD) nu e în București: „Ei bine, azi n-au decât să bată toba, că ministrul nu e în București, iar eu sunt la întâlniri pe alte teme la Guvern!”

„P.S.: salariul minim o să îl mărim, din nou, tot noi, după negocieri cu sindicatele și patronatele!”, a mai precizat Cristian Vasilcoiu, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe