Premierul Ilie Bolojan a vorbit la Antena 3 CNN despre situația financiară critică a României. Premierul a explicat motivele care au stat la baza creșterilor de taxe și a reformelor administrative.
„Fondul total de salarii în România e cam de 150 mld lei. Dacă n-am fi luat împrumuturi, n-am fi putut plăti niciun salariu în sectorul public. Și atunci înseamnă că plătim dobânzi de 55 mld lei, cca 11 mld euro, care sunt nesuportabile.
Când știi aceste realități financiare, că am rispit banii, că am avut uneori cele mai mici impozite pe care nici nu le-am încasat, când am supracontractat investiții, nu se pot corecta aceste cifre reci decât printtr-un mix de măsuri.
Când am venit la guvernare, ca să evităm suspendarea fondurilor europene, a trebuit să luăm măsuri care au constat în mare măsură în creșteri de taxe, și oamenii așteaptă să plătească cu toții, și apartul public.
De multe ori am fost inflexibil: trebuie să reducem cheltuielile. Dacă doar mimăm lucrurile, aceste realități vin peste noi.”, a declarat premierul, potrivit G4Media.
Potrivit acestuia, deficitele bugetare mari și colectarea slabă a taxelor au adus România într-o situație în care este nevoită să se împrumute constant pentru a acoperi cheltuielile curente.
Premierul a precizat că doar un „mix de măsuri curajoase” poate corecta dezechilibrele financiare, de la reforme în administrația locală până la eficientizarea colectării fiscale.
„Nu e normal ca de la 1 ian oamenii să plătească impozite mărite pe proprietate, în loc să se ducă banii în investiții în localitățile lor, acești bani se duc în salarii.”, a spus Bolojan.
„Eu pot să plec mâine, dar să mi se spună care sunt soluțiile geniale care rezolvă aceste probleme și nu deranjează pe nimeni.
În administrația locală, în majoritatea unităților administrative, cheltuielile de personal sunt între 60-90%. Dacă nu vrei să reduci personal, te duci la celelalte cheltuieli – încâlzirea școlilor, iluminatul public.
Dacă am 2 primării alăturate una cu 15 angajați și una cu 25 și funcționează la fel de bine.
Am propus reducerea normativului. Primăriile care au avut grijă, nu pățesc nimic cu noua grilă, poate chiar pot angaja, celelalte primării stau cu mâna întinsă și îmi trimit memorii toată ziua că vine iarna și n-au bani.
Voi insista pe lângă acest proiect cu pensiile și reducerile administrative.
Dacă se găsesc orice fel de soluții, orice fel de întâlniri, eu n-am o problemă să accept.”, a mai adăugat premierul.
În ceea ce privește tensiunile politice, Ilie Bolojan a subliniat că instabilitatea guvernamentală are un cost direct pentru economie, care afectează ratingul de țară și încrederea creditorilor:
„În condițiile în care orice partid consideră că guvernul nu-și face datoria are posibilitatea să depună moțiuni de cenzură și să facă o majoritate în Parlament în așa fel încât – cu AUR, cu cine se poate – ca Guvernul să plece.
Dar ce efect au acest tip de declarații. Atunci când un creditor se uită la o țară se uită la stabilitatea guvernării. (…) Când vezi declarații de o anumită factură: oamenii își pun problema că e un guvern instabil. Între 30-40% din punctajul agențiilor de rating e dată de stabilitatea guvernării.
Orice declarații și comportamente tari înseamnă un cost pentru țară”, a mai spus Bolojan.