Socialiştii europeni şi PSD-iştii se dezic de Adrian Severin: Ponta îi cere demisia din partid şi din PE

Socialiştii europeni şi PSD-iştii se dezic de Adrian Severin: Ponta îi cere demisia din partid şi din PE
Foto: evz.ro

Reprezentanţii socialiştilor europeni au anunţat, marţi, excluderea lui Adrian Severin din toate funcţiile deţinute în acest grup. Aceştia îi cer totodată demisia din Parlamentul European. Acelaşi lucru i-l cere şi liderul PSD, Victor Ponta, care mai solicită de asemenea retragerea sa din Partidul Social Democrat. Anunţurile vin în urma dezvăluirilor incriminatorii făcute de jurnaliştii britanici de la Sunday Times.

„Biroul grupului S&D din PE a confirmat, marţi, excluderea europarlamentarului Adrian Severin, acuzat de corupţie, din toate poziţiile deţinute şi i-a cerut acestuia să demisioneze din Parlamentul European”, se arată într-o declaraţie a grupului socialiştilor şi democraţilor din PE remisă, marţi, agenţiei Mediafax.

„Independent de rezultatul anchetei din PE sau din altă parte, domnul Severin a deţinut funcţii înalte în propria ţară, dar şi pe plan internaţional, aşa că ştie foarte bine ce înseamnă responsabilitatea politică şi morală. De aceea, sper că va părăsi Parlamentul European pentru a nu afecta şi mai mult această instituţie”, se arată într-o declaraţie a lui Martin Schulz anexată materialului citat.

Ponta îi cere demisia din PSD şi din PE

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, preşedintele PSD, Victor Ponta , a declarat că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid şi din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspiraţii, ci a propriilor sale erori.

„Lucrurile sunt clare”, a declarat Victor Ponta. Adrian Severin „a greşit şi trebuie să-şi asume responsabilitatea politică” , a adăugat liderul PSD.
Preşedintele PSD a mai spus, marţi, că îşi doreşte ca ancheta PE să stabilească, dincolo de responsabilitatea politică, orice altă responsabilitate, iar dacă se va dovedi că Adrian Severin este nevinovat, îşi va cere scuze.

Scandalul de corupţie a fost declanşat de o anchetă a cotidianului britanic The Sunday Times, care a dezvăluit numele a trei europarlamentari (Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler, austriacul Ernst Strasser, foşti miniştri de externe), care s-ar fi declarat dispuşi să-şi ofere serviciile politice în schimbul unor sume de 100.000 de euro.

Ponta îi cere demisia lui Severin

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:47 - Nelu Cortea și Cătălin Bordea au câștigat America Express 2023! Premiul încasat de cei doi după ce au parcurs „Drumul Aurului”
23:28 - Netanyahu l-a demis pe ministrul apărării, primul membru de top din partidul premierului israelian care a cerut oprirea reformei judiciare
23:10 - Alina Mungiu-Pippidi: Mă îndoiesc că generalul Ciucă există. Ar fi un total dezastru electoral să fie candidatul PNL la prezidențiale. Liberalii se scufundă și pentru că sunt lipsiți de orice fel de lideri (VIDEO)
22:46 - Un magazin complet digitalizat, în teste la Carrefour: „Clienții pot face cumpărăturile în 20 de secunde”
22:29 - Alina Mungiu-Pippidi: De la început, Iohannis a așteptat să i se spună de la Bruxelles ce să facă în majoritatea problemelor de politică externă (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie
21:39 - Rapidistele exultă după calificarea în sferturile Ligii Campionilor: „A fost în top 3 cele mai nebune jocuri din carieră” / „Satisfacția este enormă” / „Vreau ca atât noi, cât și CSM București să ajungem în Final Four”
21:13 - Sorana Cîrstea e în optimi la Miami! Românca a reușit un nou meci mare și și-a egalat cel mai bun rezultat la turneul WTA 1000 din SUA
21:06 - Marcel Ciolacu: Aș vrea o tendință mai mare către acest patriotism economic în viitorul program de guvernare / O să venim cu o schemă de încurajare a producției de produse alimentare în România
20:39 - Expert antidrog: Traficul și consumul de droguri se împletesc cu alte fenomene infracționale grave și prezintă un pericol pentru societate / În ultimii ani, au venit intens părinții către organele de aplicare a legii (VIDEO)