Tăriceanu vrea să MODIFICE CODUL PENAL: „Abuzul în serviciul trebuie redefinit”

Tăriceanu vrea să MODIFICE CODUL PENAL: Abuzul în serviciul trebuie redefinit

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, propune modificarea Codului Penal pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu.

El consideră că pentru această infracţiune este necesară o formulare precisă pentru a nu lăsa loc de „interpretări şi abuzuri”.

„Această chestiune va face obiectul dezbaterilor în Comisia specială care funcţionează în Parlament. Eu am primit o serie de reacţii, de păreri, de care probabil cei din comisie vor ţine cont pentru că le voi transmite aceste puncte de vedere, dar nu ştiu să vă spun care va fi forma finală. Sper ca acest abuz în serviciu, care creează numeroase probleme pentru cei care lucrează în administraţie, să fie reglementat într-un mod echilibrat şi care să ţină seama de cele mai bune practici europene. Nu ştiu dacă se va alege o soluţie cu prag. Nu e vorba de redefinirea conceptului, cu toate că în alte alte ţări, în Franţa, dar şi alte ţări, mi se pare că în Germania, nu există abuz în serviciu. Cred că trebuie o formulare mult mai precisă, exactă, bine definită, care să nu permită interpretări şi abuzuri”, a explicat şeful Senatului, după şedinţa de marţi a Biroului Permanent, conform Mediafax.

La finele anului trecut, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a propus un proiect de lege care dezincriminează abuzul în serviciu, menţionând că măsura ar fi similară cu prevederile altor state europene.

Ultima oră
21:20 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis m-a desemnat de trei ori prim-ministru. M-ar fi desemnat și a patra oară dacă la negocierile din coaliție, dacă USR-PLUS m-ar fi preferat pe mine”
21:18 - Ludovic Orban: Noi nu mai avem posibilitatea statutară și legală să oprim Congresul PNL. Nimeni nu va intra în sală dacă nu are certificat verde (VIDEO)
21:08 - Ludovic Orban: „A fost un mandat foarte greu de președinte PNL. Partidul era demoralizat, nu era unit”
21:03 - Adidas nu îi va prelungi contractul lui Ilie Năstase, contract care data din 1972: „Așa i-au făcut și lui Messi”
20:51 - MAE, avertisment de călătorie pentru românii care călătoresc în Spania: Precipitații, furtuni și vânt de coastă
20:42 - Tanczos Barna, despre cazul Octavian Berceanu: Trebuie să creăm instituții care merg mai departe fără sincope și dacă un conducător bun părăsește corabia guvernării. Sper că săptămâna viitoare vor fi ape mai liniștite în coaliție (VIDEO)
20:36 - Ministrul Mediului, Tánczos Barna, despre urșii care au terorizat Brașovul: „E perioada în care aceste exemplare se apropie din ce în ce mai mult de localități”
20:22 - Ministrul Mediului, Tánczos Barna: Nu mai există acel fenomen de despădurire care s-a constatat acum 5 – 10 ani. A existat complicitate din partea multor organe care ar fi trebuit să protejeze pădurea
20:13 - Tanczos Barna, după discuția cu activistul de mediu bătut la Suceava: I-am spus că trebuie să avem tot timpul grijă să nu se întindă coarda foarte mult. Nu vom reuși niciodată să ne substituim organelor de anchetă (VIDEO)
20:00 - Focar de COVID-19 la Primăria Deva: „Au fost luate măsuri de dezinfecție, iar persoanele bolnave au intrat în izolare”