Preşedintele Klaus Iohannis nu a schițat nici cel mai mic gest de a organiza cadrul pentru un nou Pact de la Snagov, dedicat Republicii Moldova, şi a lăsat impresia că a uitat complet de Moldova, a precizat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, într-o postare de pe Facebook, de miercuri.
„Ca președinte al României”, ca să-l citez, dl.Iohannis nu doar că nu a schițat cel mai mic gest de a organiza cadrul pentru un nou Pact de la Snagov, dedicat fraților moldoveni, ci a lăsat, din contră, impresia că e uitat complet de Moldova, în ansamblu”, a scris preşedintele ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu face, de fapt, referire la „Declarația de la Snagov”, care a fost un document semnat la 21 iunie 1995 prin care liderii partidelor parlamentare din România şi-au arătat susţinerea pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.
„Nu e întâmplător faptul că, atunci când, în 2016, ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, declara public și scandalos că Moldova trebuie „să rămână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure” și că „Moldova nu este România, are propria sa istorie şi propriile provocări”, dl. Klaus Werner Iohannis și premierul desemnat de el, Dacian Julien Cioloș, nu au avut nicio reacție. Din păcate, am fost singurul demnitar care a reacționat dur, declarând, între altele, că „dl. ambasador reia şi actualizează tezele lui Stalin, pe baza cărora a fost semnat în 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov care a dus la amputarea teritorială a unor ţări din regiune printre care şi România”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.
În continuare, postarea îl critică pe Klaus Iohannis pentru un răspuns „sec” cu privire la reunificarea României cu Republica Moldova.
„Nu e întâmplător nici scandalul provocat în martie anul acesta, când, întrebat de presă despre momentul reunificării, președintele a răspuns, sec: „când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru”, stupefiind întreaga nație”, a spus el.
Călin Popescu Tăriceanu l-a mai criticat pe preşedinte şi pentru faptul că s-a consultat cu partenerii externi ai României, asta deşi Uniunea Europeană s-a implicat activ în parcursul european al Republicii Moldova.
„Și nu e întâmplător nici faptul că, luna trecută, președintele a avut reacții confuze și întârziate vizavi de evenimentele tensionate de la Chișinău, mergând până la a cere instrucțiuni de la domnii Tusk și Juncker legat de ce ar trebui să facă și să spună”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.
Ulerior, a susţinut că preşedintelui nu îi pasa de Republică Moldova, care este astfel „e hărăzită să rămână perpetuu o zonă-tampon între UE și Rusia”.
„Realitatea, din păcate, este că domnului Iohannis nu îi pasă de Moldova decât, cel mult, din perspectiva voturilor pe care speră să le obțină de la frații noștri cu dublă cetățenie.
Domnului Iohannis nu îi pasă de prezentul ori viitorul Moldovei, nu face vizite acolo, nu dă semne că l-ar interesa unirea ori aducerea țării în UE, ba chiar are grijă să ne reamintească faptul că suntem „două popoare”.
Domnului Iohannis nu îi pasă dacă Moldova e hărăzită să rămână perpetuu o zonă-tampon între UE și Rusia, care să ajute vesticii să doarmă mai liniștiți.”
Întrebarea nu e de ce nu a organizat dl. președinte „al doilea Snagov” dedicat problematicii relației cu frații de peste Prut, așa cum ne-a promis solemn în campanie. Întrebarea e dacă măcar a avut vreodată intenția să facă asta.”
În încheiere, preşedintele este criticat, din nou, pentru cooperarea cu Uniunea Europeană.
„P.S.: Ca să nu cumva să întârzie vreun minuțel la Bruxelles, unde tace și ascultă, dar unde spera să aibă viitorul loc de muncă, președintele a chemat-o ieri la Cotroceni pe doamna Maia Sandu cu noaptea-n cap, la 8 dimineața, pentru o declarație comună. Nu de alta, dar să fie clară ordinea priorităților.”
Postarea originală de pe Facebook a preşedintelui Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu