Senatorul PMP Traian Băsescu a revenit cu o serie de precizări în legătură cu amendamentele pe care le-a propus la Legea grațierii. Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, acesta a explicat de ce a propus grațierea pedepselor de până la 10 ani și extinderea termenului de achitare a prejudiciului de la 1 la 3 ani și de ce a acordat o atenție deosebită femeilor însărcinate care se află după gratii.
”Ce am avut în vedere când am pus problema la zece ani? Nu am avut asistență juridică, amendamentele sunt făcute inginerește, plecând de la propunerea Guvernului. Dacă lăsăm la 5 ani, se creează o șansă mai puțin pentru cei care sunt condamnați după noul Cod Penal. Știți că noul Cod, deși are pedepse mai mici în parte din infracțiuni, permite sau obligă la cumulul de pedepse, pe când cei care sunt judecați după vechiul Cod Penal execută pedeapsa cea mai mare. Atunci primul ajunge la 12 ani de închisoare.
Amendamentul respinge grațierea pentru recidiviști, deci dacă a luat de două ori mită nu are cum să fie grațiat. Fapte de violență și pedofilia nu au cum să fie grațiate.Dau o șansă celor care au greșit prima dată, au trecut printr-o lună sau 2-3 ani de închisoare. Lecția le e de ajuns dacă sunt oameni care se pot îndrepta și nu vor recidiva.
Traian Băsescu, precizări despre controversatele amendamente pe care le-a propus la Legea grațierii – Partea I
#DIRECT_ONE_w3qkyp#
O condiție obligatorie e plata pagubelor produse statului. Aici am introdus un amendament în proiectul Guvernului, unde era obligația ca rambursarea să se producă într-un an. Dacă ar rămâne un an, CCR categoric ar respinge ca neconstituțional, că grațierea ar fi deschisă numai celor care au bani la momentul grațierii. Mulți la abuzul în serviciu nu au avut niciun beneficiu, care a fost pentru altul. Am dat trei ani ca să aibă timp să se împrumute, să muncească, dar cu un an oamenii ăia nu au nicio șansă.
În propunerea mea, am acordat o atenție deosebită mamelor. Pe mine m-a șocat momentul în care o femeie însărcinată în luna a opta fost în arest preventiv. Am considerat că e o atitudine barbară, numai unul care n-are o urmă de omenie face așa ceva. Am acordat atenție grațierii mamelor pentru că acum băgăm mamele la pușcărie și băgăm copiii în case de plasament. Pentru această categorie, indiferent ce fapte fără violență a comis sau dacă nu e recidivistă, să fie grațiată, să stea cu copiii”, a explicat Băsescu, pentru B1 TV.
Traian Băsescu, precizări despre controversatele amendamente pe care le-a propus la Legea grațierii – Partea a II – a
#DIRECT_ONE_aivdtb#