Consilierul USR Adrian Alexandru a lansat o serie de acuzaţii grave privind felul în care Primăria Sectorului 2 a încercat să ofere fără licitaţie monopol pe salubrizare pentru încă 20 de ani către firma Supercom. Această companie este deţinută de către fostul senator PSD Ilie Ciuclea.
Mai exact, consilierul a arătat printr-un punct de pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local, Primăria condusă de social-democratul Mugurel Toader solicita Consiliului General al Capitalei avizul pentru a putea încheia un „Protocol privind parteneriatul pentru realizarea unui proiect public de interes local în domeniul gestionării şi asigurării trasabilităţii deşeurilor municipale”.
Mai precis, Primăria Sectorului 2 cerea acordul primăriei generale pentru ca firma Supercom să poată realiza un centru pentru gestionarea deşeurilor cu o capacitate de 150.000 de tone pe an. Investiţia este 100% privată.
Adrian Alexandru arată că toată operaţiunea nu era decât un artificiu pentru ca firma Supercom, cea care se ocupă cu colectarea gunoaielor de 20 de ani în Sectorul 2, să obţină monopolul pentru următoarele două decenii.
Planul nu a mers, însă, pentru că proiectul a fost respins în Consiliu pentru doar un vot.
Contactat de către G4Media, viceprimarul Cristian Popescu a susţinut că ar fi vorba doar de un protocol în vederea construcţiei unui centru de tratare a deşeurilor, prin care investiţia o face integral societatea de salubritate, iar primăria, în nişte condiţii comerciale convenabile, duce gunoiul acolo.
„E o propunere pe ordinea de zi, pentru consiliul de mâine (nr. azi), făcută de primarul Sectorului privind cererea unui acord de principiu de la Primăria Capitalei, privind un protocol în vederea construcţiei unui centru de tratare a deşeurilor, prin care investiţia o face integral societatea de salubritate, iar primăria, în nişte condiţii comerciale convenabile, duce gunoiul acolo. Investiţia ar costa 45 de milioane de euro. Repet. Este vorba doar de un acord de principiu de la Primăria Generală. Doar după ce se ia acel acord, se poate solicita ceva concret. Pe 20 de ani, să le dăm gunoiul. Nu are legătură cu contractul de colectare şi transport al deşeurilor”, a declarat Cristian Popescu.
În replică, Adrian Alexandru arată că Supercom are deja respectivul centru.
„Supercomul are această staţie din 2010. O staţie de sortare pentru 120.000 de tone de deşeuri în condiţiile în care Sectorul 2 produce anual 110.000 de tone. Ei vor exclusivitate”, a arătat consilierul USR.
Firma Supercom asigură salubrizarea în Sectorul 2 din 1999, în baza unui contract încheiat pentru 5 ani și prelungit din 2004 până astăzi.
„Deși a fost obligat să organizeze licitație de către Înalta Curte de Casație și Justiție încă de anul trecut, primarul PSD nu se lasă intimidat și, împreună cu viceprimarul PNL, vor să proceseze deșeurile pentru încă cel puțin 20 de ani cu aceeași firmă Supercom. Astfel, monopolul Supercom se va exercita pentru minim 40 de ani”, a declarat Adrian Alexandru pentru G4Media.ro.
Compania Supercom este deţinută de Ilie Ciuclea, fost senator PSD în legislatura 2004-2008 şi fost vicepreşedinte al UNPR. Acesta a reuşit să atragă atenţia opiniei publice asupra lui în 2011, când şi-a făcut un cadou de Moş Nicolae în valoare de 500.000 de dolari. Mai exact a încheiat un contract pentru cumpărarea în leasing a unei maşini de lux Maybach 62 S.
„Este o ţicneală de-a mea”, s-a rezumat Ciuclea, să comenteze achiziţia făcută. Preţul de listă al limuzinei era atunci de jumătate de milion de dolari (492.000 dolari).