Ucigașul liderului interlop din Craiova, Mihai Pîrvu, zis Caiac, a fost arestat de FBI în SUA. Acesta a părăsit România și s-a stabilit ilegal în SUA după ce a fost eliberat condiționat din penitenciar.
Mihai Pîrvu, zis Caiac, a fost ucis, în vara lui 2008, de Cătălin Marian Mavrichie, care l-a împușcat după o partidă de poker.
Caiac l-ar fi atacat cu o sabie, în timp ce Mavrichie a folosit un pistol cu glonț. Judecat în stare de arest, Mavrichie a fost condamnat, în cele din urmă, la 18 ani de detenție, însă a fost eliberat condiționat după ce a executat 13 ani.
Pe teritoriul SUA, conform unor surse din rândul anchetatorilor, citate de gândul.ro, Cătălin Mavrichie ar fi intrat într-o grupare formată din imigranți români, condusă chiar de niște craioveni.
Gruparea s-ar fi ocupat atât de clonarea cardurilor bancare, cât și de fraudarea statului american, prin încasarea ilegală, cu acte false, a unor ajutoare acordate firmelor afectate de restricțiile impuse în perioada pandemiei de COVID-19.
Printre cei arestați se numără și Valentin Andrei Hojbotă, zis Niky Percea, cunoscut în mediile infracționale din România ca vlogger.
Cătălin Mavrichie ar fi fost prins în flagrant chiar în timp ce scotea bani de pe un card clonat.
Dacă va fi găsit vinovat, Cătălin Mavrichie va executa o pedeapsă într-un penitenciar federal, după care va fi expulzat și trimis înapoi în România.