Vicepreședintele Senatului, Petru Filip: Prezența Opoziției în Parlament este imperios necesară

Vicepreședintele Senatului, Petru Filip: Prezența Opoziției în Parlament este imperios necesară

Vicepreședintele Senatului, Petru Filip, a declarat, luni, că prezența Opoziției în Parlament este imperios necesară în prisma numeroaselor inițiative legislative care trebuie dezbătute, potrivit Mediafax.

Acesta a precizat că circa 80 de proiecte legislative extrem de importante, unele privind ratificarea unor protocoale internaționale, așteaptă pe masa Parlamentului.

Există destul de multe iniţiative legislative care sunt prioritate pe această legislatură. Aici ele sunt prezentate pe ministere. Sunt în jur de 80 de proiecte de lege importante. Unele dintre ele se referă la aprobarea unor legi privind ratificare unor protocoale internaţionale, fie că este vorba de protocol cu FMI, fie că este vorba de Banca Mondială, fie că este vorba de proiecte de legi (…) privind aprobarea Codurilor de procedură„, a explicat Filip.

Vicepreședintele Senatului și-a manifestat speranța privind întoarcerea cât mai rapidă a Opoziției în Parlament.

În faţa Parlamentului vor fi aceste provocări legislative importante şi de aceea cred, eu cel puţin, prezenţa opoziţiei în plenurile celor două Camere legislative este imperios necesară pentru aprobarea unor astfel de proiecte de lege, acestea şi nu numai ar trebui să ducă la dezbateri importante, conştiente pentru tot ceea ce înseamnă reprezentarea politică din România„, a încheiat Petru Filip.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf