Viorica Dăncilă, întâlnire cu ministrul de Externe al statului Qatar: ‘Am apreciat nivelul excelent al contactelor bilaterale’

Viorica Dăncilă a avut, joi, o întrevedere oficială cușeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al statului Qatar, aflat în vizită în România.

„Am apreciat nivelul excelent al contactelor bilaterale – cu un impact extrem de pozitiv asupra cooperării pe linie economică și comercială – și am agreat necesitatea menținerii contactelor la nivel înalt, pentru noi oportunități de cooperare sectorială în domenii precum agricultură, energie, transport, sănătate, cultură și educație”, a spus Dăncilă.

IMAGINI SCANDALOASE! BRIGITTE FACE AMOR CU ILIE NĂSTASE! A UITAT CĂ E ÎN PUBLIC! S-A VĂZUT TOT (GALERIE FOTO)

De precizat, însă, că la București a fost și președintele Egiptului, care nu a stabilit o întrevederecu premierul Viorica Dăncilă.

Abdel Fattah El-Sisi s-a întâlnit cu toți marii oficiali români, mai puțin cu șefa Executivului.

IMAGINI SCANDALOASE! BRIGITTE FACE AMOR CU ILIE NĂSTASE! A UITAT CĂ E ÎN PUBLIC! S-A VĂZUT TOT (GALERIE FOTO)

Este o situație fără precedent și a fost creată pe fondultensiunii generate de subiectul mutării Ambasadei Române de la Tel Aviv la Ierusalim. (Detalii AICI)