Gorj: Tânăr cu handicap, închis într-o cameră cu gratii. Care este explicația familiei

Gorj: Tânăr cu handicap, închis într-o cameră cu gratii. Care este explicația familiei
Sursa foto: Shutterstock

Un tânăr cu handicap, de 22 de ani, din Gorj, a fost găsit închis, într-o cameră separată, cu grilaj metalic și lacăt. Părinții spun că toate acestea au fost făcute pentru siguranța familiei, potrivit Observator.

Ce s-a întâmplat

Familia s-a mutat recent din județul Dolj în comuna Schela din Gorj. Părinții au solicitat încadrarea tatălui pe lista asistenților personali ai tânărului cu handicap grav. Astfel, autoritățile au venit în vizită, la domiciliu, și au văzut tânărul închis într-o cameră separată, cu grilaj metalic și lacăt.

„În momentul când am format comisia și au mers la fața locului, din câte am înțeles, au descoperit un fel de gratii, ceea ce nu este corect și nu este potrivit pentru acest copil. Motiv pentru care a trebuit să trimitem ieri o adresă de urgență la DGASPC”, a declarat Gabriel Deteșan, primarul comunei Schela.

În apărarea lor, tatăl a spus că băiatul are momente de agresivitate, iar, pentru siguranța familiei, îl țin izolat.

„Am atâtea înregistrări cu el cum s-a tăiat la mână în geamuri. A dat în geamuri și a spart geamurile. Nopți întregi urla, delira, se scula, lovea, spărgea. I-am dat tratament mereu, dar tratamentul îl ține doar să nu fie un pic mai rău, dar în general îl ajută. Însă, când are furia, depășește orice tratament i-ai da. Stau cu el acolo, țin ușa deschisă, vede la televizor. Dar când simt că este problemă, închid ușa”, a declarat tatăl.

Tânărul a fost transportat la spital pentru investigații.

În urma celor întâmplate, s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`