Plajele din staţiunea Mamaia au fost măcinate de furtunile din ultimele luni. Astfel, s-au format mai multe insule, potrivit Observator.
Ploile abundente şi furtunile puternice au schimbat aspectul plajei. În decembrie, au fost valuri chiar şi de şase metri.
După ce marea s-a retras, au rămas în urmă mai multe insule pe care specialiștii le numesc „piscine”.
Autoritățile promit că, până în luna mai, plajele își vor recăpăta frumusețea.
Lacul Tăbăcăriei a fost și el afectat de cele șase luni de ploi torențiale.
Nivelul lacului a crescut, iar apele care s-au scurs prin canalul de deversare în Marea Neagră au muşcat mult din nisip, scrie sursa citată.
Cercetătorii spun că efectele pot fi văzute cu ochiul liber.
„Tot ce înseamnă ploaie a adus şi apa asta şi trebuie să ajungă excedentul în mare. Nu este perioadă de evaporaţie, e frig şi în consecinţă toată apa asta trebuie să ajungă în mare. A rămas după furtună şi cliffing şi au rămas si acele piscine, acele gropi umplute cu apă care vor dispărea gradual”, a explicat Adrian Bîlbă, cercetător ştiinţific.
Angajaţii de la Apele Române promit că până la începutul sezonului estival vor nivela din nou plajele.