Carantina instituționalizată nu mai este obligatorie pentru românii care se întorc din străinătate. Rămâne valabilă autoizolarea la domiciliu

Carantina instituționalizată nu mai este obligatorie pentru românii care se întorc din străinătate. Rămâne valabilă autoizolarea la domiciliu

Româniatrece de lastarea de urgență la starea de alertă începând cu15 mai,astfel cămăsurile de izolare şi distanţare socială încep să fierelaxate gradual.

În continuare rămân multereguli de respectat, printre carese numără distanțarea socială, purtarea obligatorie a măștii de protecție în spațiile publice închise, dar și reglementările pentru deplasarea în afara granițelor țării și întoarcerea în România dintr-o țară străină.

Românii care se întorc dintr-o țară străinăvor intra în autoizolare, în loc să stea în carantină instituționalizată

Una dintre principalele modificări aduse de starea de alertă este că ceicare se întorcîn Românianu vor mai intra obligatoriu în carantină instituționalizată, ci vor rămâne în izolare la domiciliu. Această măsură se aplică chiar și celor care se întorc din statele incluse în zonăroșie.

Românii care revin în țară, dar împart domiciliul cu alte persoane, vor merge în adăposturile puse la dispoziție de stat

Persoanele care locuiesc alături de alte persoane șinu pot rămâne singuriacasă pe parcursul celor 14 zile de carantină, sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, sunt trimiși în carantină instituționalizată, cu suportarea costurilor, a spus Raed Arafat.

Lista cu țările cele mai afectate de pandemie, numite zone roșiipoate fi consultată pe site-ulInstitutului de Sănătate Publică.

Măsurile anunțate de autorități după ieșirea din starea de urgență

Relaxarea restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de coronavirus va fi făcută gradual. Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat încă din a doua jumătate a lunii aprilie că România iese din stare de urgență la data de 15 mai , făcând precizarea că vor fi în continuare câteva măsuri de respectat.

”Relaxarea va fi făcută în paşi, nu va fi făcută deodată, pentru că specialiştii ne spun că virusul nu dispare. Măsurile de relaxare vor fi graduale. La început vor fi posibile activităţi cu risc mic de contaminare cu acest viru”, spunea șeful statului.

Președintele Iohannis a mai precizat că autorităţile se vor implica mai puţin în viaţa fiecăruia şi responsabilitatea va reveni fiecăruia dintre români.

Nu mai estenevoie de declarație pe proprie răspundere pentru ieșirea din locuință

Din 15 mai, odată cu intrarea în stare de alertă, românii nu mai aunevoie de declarația pe proprie răsundere pentru a putea ieși din locuințe, îsă vor avea nevoie de o declarație pentru deplasarea între localități.

Măștile de protecție, o măsură obligatorie după data de 15 mai

După 15 mai,se va renunța la restricțiile privind deplasările individuale în spațiile publice. Totuși rămân în vigoare mai multe rmăsuri pe care oamenii trebuie să le respecte în continuare. Una dintre aceste măsuri anunțate de autoritățile române după ieșirea din starea de urgență este purtarea măștilor de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.

”Una dintre măsuri este cea cu masca de protecție. Am decis ca după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp. Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, când această pandemie va fii sub control și nu mai există riscul infectării”, spunea Klaus Iohannis încă din 21 aprilie.