Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume a fost reținut: Creatorul ”super leului” a fost prins, miercuri, de DIICOT (FOTO)

Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, care a fost prins miercuri, în România, a fost reținut pentru 24 de ore. Gruparea condusă de acesta este responsabilă de scoaterea pe piață a „super leului”, un fals aproape imposibil de identificat de specialiștii care intră în posesia bancnotelor. Indivizii au falsificat, din 2014 și până acum, peste 17.000 de bancnote de 100 de lei.

Artizanul ”super leului”, cel maimare falsificator de bancnote de plastic din lume, a fost reținut pentru 24 de ore

Procurorii DIICOT l-au prins miercuri pe Radu Theodor Croitoriu, considerat liderul grupării care „a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume”.

“Liderul grupării avea rolul de a îi coordona pe ceilalţi membri, fiind implicat în procurarea/deţinerea de materiale şi instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede şi punerea acestora în circulaţie, inducând astfel în eroare mai multe persoane. În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României şi să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume”,se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de DIICOT.

Totul s-a întâmplat în urma unor percheziții care au avut loc în municipiul București și în orașul Bușteni din județul Prahova. Trei persoane au fost conduse ulterior al audieri, la sediul central al DIICOT.

În primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, grup ce își desfășoară activitatea și în prezent și față de care a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1706500 lei”, mai precizează reprezentanții DIICOT.

Gruparea care a introdus pe piață ”super leul”, destructurată de DIICOT

Falsurile erau aproape imposibil de detectat, „fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă)” se mai precizează în comunicatul citat.

Astfel, pentru că falsul era aproape imposibil de descoperit chiar și de către specialiști, a fost denumit generic ”SUPER LEU”.

ProcurtoriiDIICOT au mai precizat că este prima dată în istoria falsului de monedă din România când astfel de bani sunt identificați în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar.

Astfel, de la momentul punerii în circulație a bancnotei și până la descoperirea acesteia trecea o perioadă considerabilă de timp, iar martorii identificați nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.

Tags:
Ultima oră
21:37 - Băsescu îl critică pe Nicușor Dan pentru amânarea consultărilor: “Nu facem consultări oficiale joi și vineri pentru că doi lideri de partid lipsesc din București. Pe cuvântul lui că așa e? E șocant” (VIDEO)
21:21 - Tragedie într-un apartament din Italia. Un bărbat a fost găsit mort după un an, deși chiria era plătită lunar ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
21:16 - Stațiunea de pe litoral unde vacanțele au rămas ieftine în 2026. Prețuri mici, liniște și plaje mai puțin aglomerate
21:13 - Ce plan are PNL la consultările cu Nicușor Dan. Motreanu exclude două scenarii importante: „Nu îl vom propune pe Ilie Bolojan ca premier”
20:55 - Decizie neașteptată a Guvernului Bolojan: Cresc salariile și se fac angajări în 47 de companii de stat. Cum au justificat măsura
20:47 - Exercițiu major de intervenție pe autostrada A3. Planul Roșu a fost activat într-un scenariu cu 14 victime și risc chimic.
20:24 - Concedieri masive în România. Peste 30.000 de oameni şi-au pierdut locul de muncă de la începutul anului
20:16 - Ilie Bolojan a venit cu dovada care îl contrazice pe Marcel Ciolacu în scandalul SAFE. Ce document a prezentat
20:15 - București intră în era semafoarelor inteligente. Consiliul General aprobă prima etapă de modernizare a traficului urban cu AI și senzori.
19:51 - Papa Leon, reacție dură după explozia cheltuielilor militare din Europa: „Să nu numim «apărare» o reînarmare care sporeşte tensiunile şi nesiguranţa”