Nou protest anti-restricții în Capitală, cu mult mai puțină lume. Explicația lui George Simion (AUR): Intimidările din partea forţelor de ordine

Nou protest anti-restricții în Capitală, cu mult mai puțină lume. Explicația lui George Simion (AUR): Intimidările din partea forţelor de ordine
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai multe persoane protestează și miercuri seară, în Piața Victoriei, față de restricțiile decise de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus. La fel ca în serile precedente, ei acuză „dictatura medicală” și cer libertate. Sunt, însă, mult mai puțini decât la protestele trecute. George Simion, coliderul AUR, spune că jandarmii i-au intimidat pe oameni.

Nou protest anti-restricții, miercuri, în București

Manifestanții s-au întâlnit în Piaţa Universităţii, apoi au plecat în marș pe traseul Universitate – Calea Moşilor – bulevardul Ştefan cel Mare – Piaţa Victoriei.

Ei au scandat ”Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!”, ”Libertate!” sau ”Demisia”. Majoritatea nu poartă pasca de protecție corect sau nu o au deloc, iar despre distanțare socială nici nu poate fi vorba.

Mici manifestații similare au loc și în alte orașe din țară.

Explicația lui George Simion pentru numărul mic de protestatari

Copreședintele AUR, George Simion, a declarat că sunt mult mai puțini oameni în stradă din cauza forțelor de ordine.

„Intimidările din partea forţelor de ordine. Am fost de dimineaţă la M.A.I. şi ne-am petrecut pe la minister o bună parte din zi, pentru că jandarmii au primit ordin să amendeze, să intimideze, unii, nu-mi dau seama dacă la ordin sau din proprie iniţiativă, au bătut manifestanţi în dube şi i-au dus la secţie. A acţionat un aparat de represiune care la alte proteste ar fi fost condamnat de către presa sistemului”, a declarat Simion, la Antena 3.

El a promis că protestele vor continua până când Guvernul va anula restricțiile și „cât timp românii vor putea ieşi în stradă fără a fi amendaţi”.

Ultima oră