Fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost audiat, joi, de către secţia specială de anchetare a magistraţilor în dosarul în care Laura Codruţa Kovesi este cercetată privind modul în care a fost adus în ţară fostul director al FNI, Nicolae Popa.
„Un cetațean roman a făcut o plângere și am fost chemat ca martor. Nu pot să dau nume. Este un dosar în curs. E posibil să îl fi invitat la cină în sufrageria mea. O cină nu încalcă legea, în toate funcțiile pe care le-am deținut am sprijinit justiția. Cred că România are nevoie de o justiție puternică, nu una care încalcă legea”, a declarat Gabriel Oprea la ieșirea de la audieri, întrebat dacă Sebastian Ghiţă a fost în sufrageria sa la celebra reuniune din noaptea alegerilor din 2019.
Gabriel Oprea, audiat de secția specială în dosarul Laurei Codruța Kovesi
De asemenea, şi jurnalistul Ion Cristoiu a fost audiat, joi, la secţia specială de anchetare a magistraţilor, conform ştiripesurse.ro. Această audiere vine în contextul în care acesta a realizat în Serbia un interviu cu Sebastian Ghiţă, în care fostul deputat PSD i-a arătat o poză în care ar apărea şi Kovesi.
Reamintim că, Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub învinuire în acest dosar pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.