Joe Biden a avut prima convorbire telefonică cu președintele rus, Vladimir Putin. Ce a dorit să îi comunice noul creședinte al Statelor Unite

Joe Biden a avut prima convorbire telefonică cu președintele rus, Vladimir Putin. Ce a dorit să îi comunice noul creședinte al Statelor Unite
Captură Video - CNN / Youtube

Joe Biden a avut în cursul zilei de marți prima convobire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin. Aceasta a fost prima discuție pe care Biden a avut-o cu omologul său, de la momentul instalării la Casa Albă. Șefii celor două state ar fi abordat o serie de subiecte care se află în centrul unor tenisiuni, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Joe Biden a avut prima discuție cu președintele Vladimir Putin

Printre subiectele abordate de Biden și Putin la telefon s-au numărat dorința SUA de a prelungi cu cinci ani tratatul bilaterale de reducere a arsenalului nuclear Noul STAR și pentru reafirmarea sprijinului pentru suveranitatea Ucrainei.

„L-am contactat pe preşedintele Putin în această după-amiază cu intenţia de a discuta despre dorinţa noastră de a prelungi cu cinci ani tratatul bilateral de reducere a arsenalului nuclear Noul START” care expiră la începutul lunii februarie, ”dar şi pentru a reafirma sprijinul nostru ferm pentru suveranitatea Ucrainei în faţa agresiunii persistente a Rusiei”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, potrivit sursei citate.

Totodată, președintele Statelor Unite și-a exprimat îngrijorarea cu privire la cazul lui Aleksei Navalnîi și presupusa lui otrăvire. Reamintim că bărbatul a fost arestat de Moscova la data de 17 ianuarie, după ce a revenit din Germania, unde a primit îngrijiri după otrăvirea cu agent neurotoxic din familia Noviciok.

Urmăriți B1TV.ro și pe