Un pescador nord-coreean a lansat un „atac armat” împotriva unei nave de patrulare ruse în Marea Japoniei, astfel că trei membrii din Garda de coastă a Rusiei au fost răniți, a anunțat marţi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), potrivit AFP și Interfax, preluate de Agerpres.
FSB a comunicat că gărzile de coastă din Extremul Orient rus, care sunt în subordinea Serviciului precum toate trupele de grăniceri, au surprins două pescadoare nord-coreene, dintre care unul a lansat un ‘atac armat’ împotriva navei de patrulare ruse.
‘Trei militari au fost răniţi, având diferite grade de gravitate’, precizează FSB citat de Interfax.
Peste 45 de marinari se aflau la bordul acestei nave nord-coreene, care a sfârşit prin a fi reţinută, la fel ca şi celălalt vas de pescuit, cu 21 de marinari la bord.
Incidentul s-a produs în apropiere de Primorie, în zona economică exclusivă a Federaţiei Ruse. În urma acestui incident, însărcinatul cu afaceri nord-coreean la Moscova a fost convocat la Ministerul de Externe al Rusiei, a relatat agenţia de presă RIA Novosti.
Nu este o premieră. Pescadoarele din Coreea de Nord sunt reținute cu regularitate în Marea Japoniei, pentru că, potrivi experților, Phenianul încurajează navele sale de pescuit să se aventureze tot mai departe în speranţa de a realiza capturi cât mai mari, dar din cauza stării tehnice deplorabile a acestora, zeci de ambarcaţiuni de pescuit sfârşesc în derivă sau eşuează pe coastele japoneze.