Senatorul PDL Alin Tișe critică aspru modul în care guvernul Ponta încearcă să facă rost de bani la buget, sugerând că premierul Ponta ar trebui să demisioneze.
“Guvernul Ponta este disperat să adune bani la buget pentru a satisface pomenile promise în campania electorală. (…) A decis să impoziteze până şi indemnizația copiilor, în valoare lunară de 42 lei.”, spune senatorul pentru stiripesurse.ro.
Bătaia de joc la adresa românilor a atins punctul culminant în județul Alba.
“O familie din Alba a primit somație pentru plata impozitului pe indemnizația copilului începând cu luna ianuarie 2012 deși copilul lor nu era născut la acea dată. El s-a născut în aprilie.
Este regretabil şi umilitor la adresa românilor, care au copii şi o indemnizație infimă de 42 lei, să fie impozitaţi. Este de neacceptat umilința la care familia de români din județul Alba a fost supusă.
Acest gest trebuie să ducă la demisia prim ministrului Victor Ponta!”, a mai declarat Alin Tișe.