Amedy Coulibaly, unul dintre cei trei autori ai atacurilor de la Paris, s-a aflat la Madrid timp de trei zile, potrivit ziarului catalan La Vanguardia, citat de AFP. Publicația arată că autoritățile spaniole investighează posibila existență a unei celule teroriste de sprijin.
Suspectat de uciderea unui polițiste pe 8 ianuarie și autorul unei luări de ostatici într-un supermarket evreiesc din Paris, Amedy Coulibaly, s-a aflat la Madrid între 30 decembrie și 2 ianuarie, fiind însoțit de un individ încă neidentificat.
Serviciile antiteroriste spaniole desfășoară o anchetă împreună cu cele din Franța în legătură cu activitățile lui Coulibaly în Spania pentru a stabili posibila existență în această țară a unei celule de sprijin.
Informația că iubita lui Coulibaly, Hayat Boumeddine, a trecut în perioada respectivă prin Madrid era cunoscută. Femeia a venit la Istanbul din capitala Spaniei și apoi ar fi intrat în Siria la 8 ianuarie, potrivit autorităților turce, citate de La Vanguardia.