Astronomii britanici au găsit pe Marte o sondă pierdută în urmă cu 11 ani

Astronomii britanici au găsit pe Marte o sondă pierdută în urmă cu 11 ani

Astronomii britanici au anunţat că au găsit pe planeta Marte Sonda Beagle 2, care a fost pierdută în urmă cu 11 ani, scrie theguardian.com. Aceasta a făcut parte dintr-o misiune a agenţiei spaţiale  europene pentru descoperirea vieţii extraterestre şi ar fi trebuit să ajungă pe Marte în ziua de Crăciun a anului 2003.

Sonda a fost însă dată dispărută pe 19 decembrie 2003, iar de atunci nu s-a mai ştiu nimic de ea.

„Modulul marțian al sondei Beagle 2, pe care îl credeam pierdut din 2003, a fost descoperit, cu antenele parțial deschise, pe suprafața planetei, punând astfel capăt misterului” care înconjura istoria acestui vehicul spațial de peste un deceniu, a explicat agenția britanica într-un comunicat de presă.

Sondă găsită după 11 pe Marte