Un francez suspectat de legături cu unul dintre frații Kouachi a fost arestat în Bulgaria

Un francez suspectat de legături cu unul dintre frații Kouachi a fost arestat în Bulgaria
Foto: abc.net.au

Un francez ce a fost arestat în Bulgaria la 1 ianuarie, după ce a încercat să ajungă în Siria, este suspectat că ar fi avut legături cu Chérif Kouachi, unul dintre autorii atentatului de la Charlie Hebdo, a anunțat justiția bulgară, citată de AFP.

Potrivit Marinei Slavova, procuroarea generală din Haskovo, mandatul european de arestare emis de Franţa pe numele lui Fritz-Joly Joachin menţionează acuzaţia de „participare la o grupare infracţională armată al cărei obiectiv era organizarea unor acţiuni teroriste”.

Un număr de 12 persoane au fost ucise pe 7 ianuarie după ce doi bărbați înarmați au deschis focul în sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo din Paris. Autorii atentatului, frații Kouachi, au fost uciși de poliția franceză două zile mai târziu.

Tags: