Acul Ceasului Apocalipsei, ce simbolizează iminența unui cataclism nuclear, ecologic sau tehnologic, a fost dat înainte cu două minute, arătând acum 23h57, au anunțat oamenii de știință internaționali.
Ceasul sfârșitului lumii (Doomsday Clock) este un ceas conceptual creat la scurt timp după începerea războiului rece și potrivit cu regularitate din 1947 de conducerea Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic de la Universitatea din Chicago (Bulletin of the Atomic Scientists, BAS) — asociație care cuprinde 18 câștigători ai premiului Nobel — și pe care ora 24 reprezintă apocalipsa.
Ceasul recurge la analogia timpului ce se scurge până la ora 24.00 pentru a denunța pericolele la adresa omenirii din cauza amenințărilor nucleare, ecologice și tehnologice. Din 22 ianuarie 2015, ceasul arată ora 24 fără trei minute, arată Kennette Benedict, președinta grupului de oameni de știință.
Asociația apreciază ca ”foarte ridicată probabilitatea unei catastrofe planetare dacă nu se iau rapid măsuri” împotriva încălzirii climatice și a cursei înarmărilor nucleare.
Minutarul ceasului a fost mutat periodic în funcție de pericolele percepute. Cel mai aproape de ”miezul nopții” a fost mutat în anul 1953, cu numai două minute înainte de o posibilă catastrofă. În acel an Statele Unite au decis să realizeze bomba cu hidrogen, o armă de departe mai puternică decât orice bombă atomică.
Înainte de modificarea de joi a minutarului, acul ceasornicului a înaintat cu un minut — de la șase la cinci minute — în 10 ianuarie 2012 și a fost menținut așa timp de doi ani. Odată cu modificarea de joi, Ceasul Apocalipsei nu a mai fost atât de aproape de miezul nopții din 1984, când a indicat tot 23h57, în momentul cel mai tensionat al relațiilor americano-sovietice.