UPDATE: 12:44. Florian Coldea va fi audiat, luni, în Parlament, au anunțat, marți, Cezar Preda și Teodor Atanasiu.
”Cred că instituțional va trebui să rezolvăm aceste lucruri”, a declarat Atanasiu. De asemenea, Preda a afirmat că auditul intern de la SRI nu are legătură cu ce doresc parlamentarii să afle.
Sebastian Ghiță ar putea să nu participe la ședința Comisiei de luni, din cauza conflictului de interese.
O ședință de urgență a comisiei a control a Serviciului Român de Informații are loc, marți, relatează B1 TV.
În această ședință se va stabili dacă Florian Coldea va fi chemat sau nu la audieri.
Discuțiile au loc în biroul lui Georgian Pop.
Elena Udrea îl acuză pe Florian Coldea că ar fi instrumentat campania împotriva sa și îl acuză că i-ar fi cerut lui Dorin Cocoș să îi dea 500.000 euro lui Sebastian Ghiță pentrui a-i susține televiziunea România TV.